Prin „Viva, Moldova!”, Satoshi a reușit să unească oameni de acasă și din diasporă. Acesta a arătat Europei o imagine sinceră, curajoasă și plină de energie a Republicii Moldova. Mesajul a fost transmis astăzi de premierul Alexandru Munteanu, în urma unei întâlniri cu Satoshi, comunică MOLDPRES.
Potrivit oficialului, interpretul a demonstrat că talentul, munca și autenticitatea pot face vocea unei țări să fie auzită de milioane de oameni.
„Astăzi m-am bucurat să-l întâlnesc pe Satoshi, după parcursul extraordinar de la Eurovision. Prin „Viva, Moldova!”, acesta a reușit să transmită Europei o imagine sinceră, curajoasă și plină de energie a țării noastre. Republica Moldova are nevoie de tineri care cred în ea, o reprezintă cu demnitate și inspiră o nouă generație să viseze mai mult și să aibă încredere în propriile forțe. Vlad, suntem mândri de tine!”, a remarcat Alexandru Munteanu.
Republica Moldova, reprezentată de Satoshi cu piesa „Viva, Moldova!”, s-a clasat pe poziția a opta la Eurovision Song Contest 2026. Victoria a fost obținută de Bulgaria. Reprezentanta țării, DARA, a triumfat cu piesa „Bangaranga”. Pe locul doi s-a plasat Israelul cu piesa „Michelle”. România, reprezentată de Alexandra Căpitănescu cu piesa „Choke Me”, s-a clasat pe locul trei.














