Nina Gherețcaia are 37 de ani și locuiește în satul Visoca. A absolvit nouă clase și ulterior nu și-a continuat studiile. După finisarea școlii, a rămas în familie pentru a-și ajuta părinții și a contribuit la treburile gospodărești. În comunitatea locală, implicarea ei este apreciată — gătește, spală, curăță, îngrijește ogradă și animalele, și ori de câte ori este nevoie, merge să lucreze cu ziua în casele altor localnici.
În prezent, Nina este mamă și își dedică o mare parte din timp îngrijirii copilului. Îl hrănește, îl supraveghează și îl ajută să crească, îmbinând responsabilitatea familială cu dorința de a trăi independent. Cei apropiați o descriu ca pe o persoană harnică, calmă și responsabilă, o femeie care, în ciuda propriilor provocări, găsește mereu puterea de a merge mai departe.
În spatele Ninei se află o poveste și mai complexă — cea a mamei sale, Dina Gherețcaia. Dina a trăit o viață întreagă între muncă fizică și grija intensă pentru copiii ei, Nina și fratele ei, Vitalie. Ambii copii sunt cu dizabilități din naștere. „De la început am știut, și de atunci am avut grijă de ei.”
Dina a lucrat ani de zile în agricultura tutunului — un sector greu, cu venituri modeste și efort constant. În paralel, a avut grijă de copii, gestionând drumuri dese la spital, programe de tratament și evaluări periodice. În perioada copilăriei celor doi, familia beneficia de asistență medicală mai frecventă decât astăzi, dar sprijinul social a rămas limitat, iar responsabilitatea principală de îngrijire a revenit mereu familiei.
Astăzi, Vitalie, în vârstă de 36 de ani, este descris de cei din jur ca fiind harnic și dispus să muncească ori de câte ori i se oferă această șansă. La fel ca și sora sa, își caută locul în muncă ocazională și contribuie la întreținerea gospodăriei. Familia trăiește modest, dar își păstrează autonomia și demnitatea, în pofida dificultăților financiare și a accesului limitat la servicii specializate.
Povestea familiei Gherețcaia nu este singulară. În Republica Moldova, persoanele cu dizabilități sunt o parte semnificativă a societății. La 1 ianuarie 2025, conform datelor oficiale, aproximativ 160.000 de persoane erau recunoscute oficial cu dizabilități — ceea ce reprezintă circa 6,7% din populația cu reședința obișnuită în țară. Dintre acestea, peste 11.400 erau copii cu vârsta între 0 și 17 ani. Din totalul persoanelor cu dizabilități, majoritatea (55,1%) se încadrează în categoria celor cu dizabilitate accentuată, 28,4% au dizabilitate medie și 16,5% dizabilitate severă.
În satul Visoca, asistenta socială locală raportează aproape 98 de persoane cu dizabilități de gradul I și II și aproximativ 60 de persoane cu dizabilități de gradul III. De asemenea, sunt înregistrați cinci copii cu dizabilități, majoritatea familiilor implicându-se activ în îngrijirea acestora.
Datele arată că participarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii este limitată. Rata de ocupare a acestora este de aproximativ 17,5%, comparativ cu 46,2% în rândul persoanelor fără dizabilități — o diferență semnificativă care evidențiază barierele de integrare socio-economică.
Diferențele sunt vizibile și la nivelul participării în forța de muncă: doar 18,4% dintre persoanele cu dizabilități sunt active profesional, față de rate mult mai mari în rândul populației fără dizabilități. În mediul rural această rată scade la doar 15,0%, comparativ cu 25,0% în mediul urban.
Chiar și atunci când sunt angajați, persoanele cu dizabilități se regăsesc adesea în sectoare cu mai puține cerințe de calificare sau în locuri de muncă informale. În 2024, peste jumătate dintre persoanele cu dizabilități angajate lucrau în sectorul serviciilor, urmate de agricultură și industrie.
În încercarea de a atenua dificultățile, statul oferă o serie de beneficii sociale: pensii de dizabilitate și alocații sociale de stat. La începutul lui 2025, circa 98,6 mii persoane beneficiau de pensii de dizabilitate, iar 61,4 mii persoane primeau alocații sociale de stat pentru dizabilitate.
Mărimea medie a alocației sociale a fost de aproximativ 1.601 lei, iar pentru persoanele cu dizabilități severe și copiii cu dizabilități severe aceasta era mai mare — peste 2.000 lei.
De asemenea, persoanele cu dizabilități beneficiază de alocații pentru îngrijire și supraveghere, precum și alte plăți specifice în funcție de gradul de dizabilitate. Accesul la transport public adaptat a crescut în ultimii ani, cu mai multe troleibuze adaptate pentru utilizatorii cu mobilitate redusă.
Aceste beneficii reprezintă un sprijin important, dar mulți experți subliniază că ele rămân adesea sub nivelul necesar pentru a asigura un trai decent, în special în zonele rurale unde costurile suplimentare și izolarea geografică creează noi bariere.
Realitatea din Moldova se regăsește, în mare măsură, și în alte țări, dar există și exemple de politici care încearcă să transforme incluziunea în practică.
În Irlanda, de exemplu, guvernul a introdus scheme de subvenționare a salariilor pentru persoanele cu dizabilități, oferind companiilor un stimulent financiar pentru fiecare oră lucrată de un astfel de angajat — o măsură menită să reducă diferențele de angajare între persoane cu și fără dizabilități.
În alte regiuni, precum Japonia, angajatorii sunt obligați prin lege să respecte cote de angajare pentru persoanele cu dizabilități, stimulând astfel integrarea în companii și creșterea ratei de participare a acestora pe piața muncii.
Pe de altă parte, unele politici recente din Regatul Unit au stârnit controverse privind revizuirea sistemului de evaluare a beneficiilor pentru persoane cu dizabilități, evidențiind provocările politice și economice legate de ajustarea unor sisteme de protecție socială complexe.
Cazul Ninei Gherețcaia reflectă realitatea multor familii din mediul rural – oameni care trăiesc la intersecția dintre dizabilitate, muncă informală și responsabilitate familială. Dincolo de datele statistice, aceste familii demonstrează capacitatea de adaptare, solidaritatea internă și dorința de a contribui activ la viața comunității.
Dizabilitatea nu este doar o etichetă, nici o limitare inevitabilă. Ea este — în primul rând — o parte a diversității umane care, cu sprijinul potrivit, poate deveni o sursă de contribuție reală la viața socială și economică.
