Femeile se vor pensiona mai târziu începând cu 1 iulie 2026, când intră în vigoare o nouă etapă a procesului de egalare a vârstei de pensionare cu cea a bărbaților. Dacă în prezent femeile pot solicita pensia pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 61 de ani și șase luni, de la 1 iulie acest drept va putea fi exercitat doar după împlinirea vârstei de 62 de ani.
Vârsta standard de pensionare pentru femei este majorată anual cu șase luni, la data de 1 iulie, urmând să ajungă la 63 de ani în anul 2028, când va fi egală cu cea a bărbaților, informează moldova1.md
În cazul femeilor care au născut și au educat până la vârsta de opt ani cinci sau mai mulți copii, vârsta standard de pensionare se reduce cu trei ani. Astfel, începând cu 1 iulie, acestea se vor putea pensiona la vârsta de 59 de ani.

Pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă în Republica Moldova, este necesar un stagiu minim de cotizare de 15 ani. În acest caz însă, pensia va fi calculată proporțional și va avea un cuantum redus. Pentru acordarea unei pensii integrale este necesar un stagiu complet de cotizare de 34 de ani.
Cererea și actele necesare pentru stabilirea pensiei trebuie depuse în termen de 90 de zile de la data întrunirii condițiilor de pensionare. Persoanele care dețin semnătură electronică pot depune dosarul online, prin intermediul paginii oficiale a Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Dacă termenul de 90 de zile este depășit, pensia se stabilește începând cu data prezentării ultimului act necesar. Dosarul este examinat în termen de până la 60 de zile de la depunerea tuturor documentelor.
Pensia anticipată pentru carieră lungă poate fi solicitată de persoanele care au realizat un stagiu de cotizare mai mare decât cel standard cu cel puțin cinci ani în cazul bărbaților și cu cel puțin trei ani în cazul femeilor. Astfel, este necesar un stagiu de 39 de ani pentru bărbați și de 37 de ani pentru femei.
Pentru protecția socială a cetățenilor moldoveni care muncesc în străinătate, autoritățile au încheiat până în prezent acorduri de securitate socială cu 23 de state, dintre care 18 sunt deja în aplicare. Acestea permit cumularea perioadelor de cotizare realizate în diferite țări, atunci când persoana nu întrunește stagiul necesar într-un singur stat. Fiecare țară achită pensia proporțional cu perioada de cotizare realizată pe teritoriul său.
Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, după indexarea din 1 aprilie, pensia medie pentru limită de vârstă în Republica Moldova este de 4.450 de lei. Pensia minimă este de 3.264 de lei, iar pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani aceasta ajunge la 3.525 de lei.
Aproximativ 97.000 de persoane, din totalul celor circa 670.000 de pensionari din Republica Moldova, beneficiază de pensia minimă. Totodată, aproximativ 6.000 de pensionari încasează pensii medii de circa 25.000 de lei, cele mai mari din sistemul public de pensii.














