La Centrul de Creație Soroca, recent, a avut loc un spectacol dedicat toamnei, intitulat „Toamna aurie – Dulce feerie”. Evenimentul s-a desfășurat în sala mică a Palatului de Cultură Soroca și a adunat copii talentați care au pregătit momente artistice pentru public.
Spectacolul a fost organizat de Ruslan Zabolotnîi, iar pe scenă au urcat tinerii artiști ai studioului „Media Ton”, care au creat o atmosferă plăcută prin muzică, joc și emoție. Programul a fost completat de cercurile „DinAmic”, coordonat de Dorina Zabolotnîi Cernica, „Micul Actor”, condus de Ana Tănase, și „Actori în devenire”, coordonat de Renata Țenti.
Decorul a avut un rol important. Olga Ranga, conducătoarea cercului „Lumea Origami”, a realizat un cadru colorat și armonios care a adus un plus de căldură întregului spectacol. Scenariul și prezentarea au fost pregătite de Renata Țenti, care a asigurat legătura dintre momente și ritmul evenimentului.
Părinții au fost prezenți în număr mare și i-au susținut pe copii. Organizatorii le-au mulțumit pentru implicare și pentru încurajarea talentelor lor. Directoarea Centrului de Creație Soroca, Fornea Olga, a apreciat munca tuturor celor care sprijină activitățile artistice ale copiilor.














