O declarație făcută de primarul comunei Bulboci în cadrul emisiunii „Interviu cu soroceni” a stârnit reacția Consiliului Raional Soroca, generând un schimb de replici pe tema sprijinului acordat localității de baștină a președintelui raionului Soroca.
În emisiunea „Interviu cu sorocenii”, primarul comunei Bulboci, Iurie Cojocaru, a afirmat că nu a beneficiat de susținere din partea Consiliului Raional Soroca în ultimii ani, cu toate că Președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac este originar din această localitate. În replică, autoritatea raională a emis un comunicat prin care a prezentat sumele alocate pentru Instituția Publică Gimnaziul Bulboci în perioada 2020–2025, subliniind că, în total, au fost direcționate 1.279,4 mii lei.
Potrivit datelor prezentate, aceste fonduri au fost utilizate pentru lucrări de reparații, achitarea unor cheltuieli curente și proiecte tehnice:
-
2020: 200 mii lei pentru reparația a două săli de clasă.
-
2021: 21,6 mii lei pentru abonamente la rețeaua de fibră optică, 30 mii lei pentru gaz, 9,8 mii lei pentru acoperirea deficitului bugetar.
-
2022: 21,6 mii lei pentru abonamente internet, 253,4 mii lei pentru reparația glafurilor și schimbarea a 9 geamuri, 46,8 mii lei pentru finisarea lucrărilor la blocul de studii.
-
2023: 21,6 mii lei pentru internet, 55,1 mii lei pentru documentația tehnică de reconstrucție a acoperișului, 250 mii lei pentru acoperirea deficitului de buget.
-
2024: 20,2 mii lei pentru internet, 149,7 mii lei pentru proiect de termoizolare, 158,7 mii lei pentru proiect de alimentare cu energie electrică și semnalizare de incendiu, 22 mii lei pentru acoperirea deficitului de buget.
De asemenea, Consiliul Raional Soroca a menționat o alocare semnificativă pentru infrastructura rutieră: prin decizii adoptate în februarie și aprilie 2025, a fost aprobată planificarea a 35,597 milioane lei pentru reparația capitală a drumului Bulboci – Regina-Maria în perioada 2025–2027, din care 9,837 milioane lei sunt prevăzuți pentru acest an.
În finalul comunicatului, autoritatea raională a calificat declarațiile primarului drept „speculații politice”, invocând contextul electoral.
Primarul Iurie Cojocaru a reacționat cu un comentariu, solicitând mai multă transparență:
„Ar fi corect și extrem de transparent dacă ați face aceiași precizare la toate instituțiile publice Gimnazii din raion…”
Schimbul de replici evidențiază diferențele de percepție privind ce înseamnă sprijin real — investiții majore în infrastructură sau acoperirea cheltuielilor curente de întreținere. Totodată publicarea unui tabel cu alocările și investițiile în ultimii cinci ani pentru toate școlile din raionul Soroca, din partea Consiliului Raional Soroca ar fi o dovadă că autoritățile raionale sunt obiective și nu au nimic de ascuns. Apropo, președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac a fost invitat anterior la emisiunea „Interviu cu soroceni”, dar acesta refuză ostentativ să participe la emisiuni unde poate primi și întrebări incomode.
VEZI ȘI:














