Orice conflict dintre o instituție a statului și un locaș sfânt nu poate avea învinși și învingători, fiindcă apriori forțele nu sunt egale. Cazul cu „pământul care vrea să-l acapareze părintele Sorin Huluță de la Biserica Sfinții Martiri Brâncoveni” nu este o excepție și toată lumea crede într-un deznodământ fericit.
Altfel nu poate și nu trebuie să fie or, bisericile nu sunt ale lui Sorin Huluță sau a altor slujitori ai Domnului, bisericile sunt chiar Casa lui Dumnezeu care trebuie tratată ca atare. Ceea ce s-a întâmplat la Soroca nu este doar o rușine a unor consilieri certați cu bunul simț, dar și o lecție de învățat pentru alții.
Vedeți podcastul integral cu preotul Soroin Huluță pe ACEST LINK. Acolo am discutat despre ședința cu năbădăi de la Consiliul municipal Soroca. O întrebare inclusă în ordinea de zi care, în mod normal, trebuia să se limiteze doar la votarea unanimă a consilierilor s-a transformat într-un spectacol de prost gust a majorității din consiliu. Este vorba despre reînchirierea contractul de superficie, în urma căruia parohia Bisericii „Sfinții Martiri Brâncoveni” căpăta dreptul de folosință a terenului unde este amplasată Biserica pe un termen de 99 de ani, dar…