Procuratura municipiului Chișinău informează despre condamnarea unui bărbat în vârstă de 34 de ani, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor de furt, atragere a minorilor în activitate criminală și deținere de droguri.
Potrivit probelor administrate, la data de 24 aprilie 2025, inculpatul, acționând împreună cu o persoană minoră, în privința căreia cauza penală a fost disjunsă, a determinat-o să pătrundă într-un automobil aflat pe teritoriul parcării unui centru comercial din capitală, în scopul sustragerii bunurilor altei persoane.
Conform rolurilor repartizate, inculpatul a rămas de veghe în apropierea locului comiterii infracțiunii, în timp ce minorul a pătruns într-un automobil de model „Mitsubishi Colt”, de unde au fost sustrase mai multe bunuri, inclusiv o șurubelniță electrică, un ferăstrău electric, un ciocan rotopercutor și o husă pentru chei, cauzând părții vătămate un prejudiciu material în valoare totală de 6 000 de lei.
Totodată, în luna august 2025, inculpatul a fost stopat de un echipaj de poliție într-un sector al municipiului Chișinău, fiind depistat în posesia unor substanțe stupefiante destinate consumului propriu, fără scop de înstrăinare. În cadrul verificărilor, asupra acestuia a fost identificat un pachet de tip „zip-lock”, care conținea o substanță solidă de culoare albă, sub formă de praf și bulgări, identificată drept PVP, în cantitate de 0,567 grame.
Prin sentința instanței de judecată, inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă definitivă de 7 (șapte) ani de închisoare, prin cumul de pedepse, inclusiv prin adăugarea părții neexecutate din pedeapsa aplicată anterior prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 31 mai 2024. Pedeapsa urmează a fi executată într-un penitenciar de tip semiînchis.
În contextul vacanței de vară, Procuratura reamintește părinților și reprezentanților legali importanța supravegherii copiilor și a monitorizării activităților acestora, pentru a preveni implicarea minorilor în comportamente antisociale sau activități care îi pot expune riscului de a deveni participanți la săvârșirea unor infracțiuni.














