Un tânăr în vârstă de 17 ani din raionul Drochia a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare condiționată, pentru săvârșirea de acțiuni perverse asupra unei minore în vârstă de nouă ani. Sentința a fost pronunțată de instanța de judecată, sediul Central, pe data de 7 mai 2025.
Potrivit informațiilor din dosar, inculpatul, a comis faptele pe 18 august 2021, într-o casă părăsită din localitatea de proveniență. Acesta și victima, o minoră în vârstă de nouă ani, s-au deplasat împreună în locul respectiv, unde inculpatul a recurs la gesturi indecente asupra fetei, deși era conștient de vârsta acesteia.
În cadrul procesului, inculpatul și-a recunoscut integral faptele, solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform articolului 364/1 din Codul de procedură penală. Cererea sa a fost susținută și de avocații avocatul apărării și avocatul apărării, precum și de procurorul procurorul de caz.
Instanța a stabilit că faptele comise de inculpat încalcă prevederile articolului 175 din Codul Penal, care reglementează acțiunile perverse față de minori. Conform legii în vigoare la momentul comiterii infracțiunii, aceste acțiuni se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani. Totuși, având în vedere că băiatul avea doar 14 ani la momentul săvârșirii faptei, instanța a decis aplicarea unei reduceri de pedeapsă, conform articolului 70 alin. (3) din Codul Penal, stabilind sentința la doi ani de închisoare.
Deși sentința prevede doi ani de detenție, aceasta a fost suspendată condiționat pe o perioadă de doi ani, în care acesta trebuie să participe la programe probaționale menite să-i corecteze comportamentul.