Un sistem inovator de încălzire, creat cu sprijinul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, promite să revoluționeze eficiența energetică în Republica Moldova. Colectorul solar, dezvoltat de Vladimir Ursu de la Asociația Obștească Renaștere Rurală, transformă lumina și căldura soarelui în agent termic, reducând semnificativ costurile de încălzire pentru locuințe, instituții publice și hale industriale.
O invenție locală cu impact global
Vladimir Ursu, pasionat de inovații în domeniul energetic, a dezvoltat un colector solar bazat pe tuburi vidate din sticlă, inițial folosite pentru încălzirea apei. Modificarea realizată de echipa sa permite utilizarea acestora pentru încălzirea aerului.
„Acest colector reprezintă tuburi vidate din sticlă care au fost inițial folosite pentru încălzirea apei calde menajere, iar noi le-am modificat astfel ca să încălzească aerul. Propulsarea aerului se face prin aceste tuburi vidate, al aerului pe care noi îl luăm din încăpere, îl încălzim și îl dăm înapoi în încăpere. În zilele însorite de iarnă acest lucru este posibil”, explică Vladimir Ursu.
Sistemul funcționează pe parcursul zilei, generând aer cald care poate fi folosit pentru încălzirea locuințelor. În timpul verii, aerul cald poate fi utilizat pentru uscarea fructelor și legumelor, oferind oportunități economice pentru antreprenorii locali.

Facturi mai mici, eficiență mai mare
Costul unei astfel de instalații este de aproximativ 24.000 de lei, însă consumul zilnic de electricitate este de doar 2 lei, ceea ce îl transformă într-o soluție accesibilă pe termen lung. Primele teste au demonstrat o reducere considerabilă a costurilor la încălzire.
„Avem o instalație similară la Bălți. Testele noastre au arătat că în luna decembrie, proprietarul casei a achitat 6.000 de lei pentru încălzire prin gaz cu centrală termică, iar în luna ianuarie, care a fost destul de însorită anul trecut, au achitat doar 2.000 de lei”, precizează echipa proiectului.
Unul dintre beneficiarii sistemului, Vitalie Boico, a fost inițial sceptic, dar a decis să testeze colectorul solar. Rezultatele l-au surprins plăcut.
„Trebuie să fii inovativ și să te uiți la ce este acum pe piață. Și acum sunt foarte mulțumit că, într-adevăr, funcționează și pot să spun că acum toate caloriferele sunt închise. Uneori, dacă avem soare bun, se ridică temperatura și până la 23-24 de grade și totul e închis”, spune Vitalie Boico.

Un pas important spre energia regenerabilă
Instalații similare au fost implementate și la Rîbnița, iar sprijinul financiar al Uniunii Europene a fost esențial pentru realizarea proiectului. În 2024, Asociația Renașterea Rurală a primit un grant de 15.000 de euro prin intermediul platformei sectoriale de mediu, finanțată de UE și PNUD.
Prin utilizarea acestui sistem, instituțiile publice și companiile private pot deveni exemple de bune practici în tranziția către energia regenerabilă, reducând cheltuielile de întreținere și dependența de gazele naturale.
Colectorul solar nu este doar o soluție economică, ci și una ecologică, care contribuie la reducerea emisiilor de CO₂ și la protejarea mediului. Într-o perioadă în care prețurile la energie fluctuează, astfel de inovații devin esențiale pentru un viitor mai sustenabil.
sursa: PNUD Moldova