Recent la Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, am sărbătorit cu mult fast energia, talentul și spiritul minunat al studențimii! Dis-de-dimineață, elevii au fost întâmpinați cu alai, zâmbete și voie bună de către Consiliul Școlar al Elevilor, care au dat startul unei zile pline de emoții frumoase.
În curtea colegiului, au fost premiați cei care muncesc cu dăruire și depun eforturi constante pentru a se dezvolta și a-și reprezenta cu cinste grupele. Reprezentanții grupelor au primit diplome și premii bănești oferite de Comitetul Sindical al Colegiului, iar administrația instituției le-a transmis cuvinte de recunoștință pentru implicarea lor exemplară.
Totodată la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării, a fost lansată „Caravana Profesiilor” 2025-2026. Caravana își propune să aducă în prim-plan profesii valoroase și necesare, precum *învățător, educator, conducător muzical, grefier, asistent manager, asistent social și agent de asistență turistică* – profesii cu suflet, care contribuie direct la dezvoltarea societății.
Elevii au fost încurajați să devină ambasadori ai specialităților lor, să promoveze activ colegiul pe rețelele sociale și să posteze imagini, mesaje și filmulețe inspiraționale despre profesiile pe care le reprezintă, utilizând hashtagurile instituției.
Evenimentul s-a încheiat cu o ședință foto festivă în curtea colegiului, unde fiecare grupă a purtat pancarte tematice și mesaje motivaționale dedicate specialităților lor. Dragi elevi ai claselor a IX-a, vă așteptăm cu drag să descoperiți o comunitate în care veți învăța, veți crește și veți deveni profesioniști dedicați!
Reportaj realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.
Reporter: Corina Perdinschii














