Astăzi au fost semnate acordurile care prevăd reabilitarea energetică a nouă spitale, inclusiv spitalele raionale Florești și Drochia

0
55

  Nu mai puțin de 14 clădiri ale instituțiilor medicale, cu o suprafață totală de aproximativ 35.000 m², preponderent spitale raionale, din Drochia, Bălți, Florești, Orhei, Fălești, Ungheni, Hâncești, Căușeni și Cahul, vor fi reabilitate energetic.

Acest lucru se va produce în cadrul proiectului INSPIREE – „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică”. Ceremonia de semnare a acordurilor de colaborare a avut loc astăzi, 15 decembrie, la Ministerul Sănătății, cu participarea tuturor partenerilor proiectului.

Proiectul INSPIREE este implementat de Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Energiei și UCIPE, și este finanțat de Agenția Franceză pentru Dezvoltare (credit de 30 milioane de euro) și Guvernul Germaniei (grant de 38,7 milioane de euro), prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare. În total, în cadrul proiectului urmează a fi reabilitate energetic 30 de clădiri publice. 


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentȘapte inculpați, condamnați pentru trafic de droguri – unul din ei a încercat să corupă polițiștii cu 85 000 de lei
Articolul următorCinci școli din raionul Drochia ar putea fi lichidate sau reorganizate
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.