Ansamblul „Busuioc” a lansat primul disc / GALERIE FOTO

0
448

Soliștii Ansamblului „Busuioc” de la Centrul de Cultură şi Tineret Drochia, au lansat primul disc întitulat „Busuioc floare de dor”. Cu această ocazie au organizat și un spectacol de lansare, care a avut loc în incinta Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă. Albumul conține 12 cântece folclorice autentice din zona nordului. Această manifestație a fost organizată de către Direcţia Cultură, Turism, Tineret şi Sport a Consiliului raional Drochia.

În cadrul evenimentului de lansare, ansamblul ” Busuioc ” a fost susținut de instrumentiștii Victor Cemortan, Vitalie Țurcanu, Alexandru Morari, Vasile Cebotari, Vasile Rusu și moderatoarea Rodica Lozovan.
La spectacol a fost prezent și Iurie Ostavciuc, vicepreşedintele raionului Drochia, care  a adus un mesaj de felicitare cu prilejul acestui eveniment important pentru cultura drochianã şi a înmînat doamnei Galina Pavalencu , o diplomă de gratitudine din partea domnului preşedinte Alexei Vasilean, pentru promovarea folclorului autentic, valorificarea tradiţiilor şi cu prilejul lansării CD-ului „Busuioc- floare de dor”
Direcția Cultură Drochia a adus mulțumiri și cuvinte de recunoștință, membrilor Ansamblului „Busuioc” alături de conducătoarea, Galina Pavalencu, pentru munca care o depun zi de zi.
Sincere mulțumiri au fost transmise și domnului preşedinte Alexei Vasilean, consilierilor raionali, pentru suportul financiar acordat pentru realizarea acestui CD.

Articolul precedentAutoritățile de la București îl extrădează în R. Moldova pe principalul suspect în cazul omorului tânărului de 29 de ani găsit împușcat la Strășeni
Articolul următorAccident grav pe traseul Chișinău – Soroca. Sunt victime

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.