Ce mai proastă veste pe care am fi putut s-o auzim. A plecat la Domnul Vlad CEBAN, unul din eroii noștri, care s-a luptat până la urmă cu nemiloasa boală. Din păcate, cancerul a învins și de această dată…
Vă propunem spre recitire materialul scris de reportera Observatorului de Nord, Dorina Cioca, pe data de 4 februarie 2025…
Vlad Ceban: „Să vorbesc de cancer la trecut – acesta este obiectivul meu”
Vlad Ceban are 20 de ani și o maturitate care depășește cu mult vârsta lui. De aproape nouă ani viața sa nu mai este despre lucruri simple, ci despre luptă. O luptă grea, obositoare, dar pe care o duce cu demnitate și cu un curaj care inspiră…
A aflat că are sarcom Ewing chiar de ziua lui de naștere, la 12 ani. De atunci, zilele lui au fost împărțite între spitale, tratamente și momente de speranță. A trecut prin chimioterapie, radioterapie, operații și chiar un transplant de măduvă osoasă. Cu toate acestea, refuză să lase boala să-l definească.
„Nu prea dispun de foarte mult timp liber, dar, când am acest noroc, de obicei îl petrec cu familia sau prietenii. Când îmi permite sănătatea, fac sport, dar, când starea mea nu-mi permite prea multe, dar am timp liber, privesc televizorul sau citesc… Important este să nu pierzi timp… Timpul costă scump”, spune el.
Una dintre marile lui pasiuni este colecționarea mașinilor vechi în miniatură. A descoperit această plăcere în Turcia, la începutul tratamentului, când mama lui l-a dus într-un loc care credea că-i va aduce puțină bucurie. Nu a greșit. De atunci, a adunat modele Ferrari, Lancia, Maserati și a avut chiar ocazia să viziteze Muzeul Ferrari.
„Pasiunea pentru mașini am avut-o de când mă țin minte. De-acum, când am crescut mai mare, pasiunea a devenit mai serioasă; căutam informații pe internet despre companii, despre modele, diferite detalii. Dar am început să colectez mașini încă de la început, când făceam tratamentul în Turcia. Mă simțeam rău și, probabil, mămica, ca să mă bucure, mi-a zis că are o idee: să mergem undeva unde ea crede că o să-mi placă, și nu a greșit. Nu am anume careva preferințe; am văzut mașina, mi-a plăcut și am cumpărat-o. Am avut ocazia să vizitez și muzeul Ferrari. În colecția mea am mașini diferite: Ferrari, Lancia, Maserati. Cred că fiecare model de mașină are ceva frumos.”, spune Vlad.
Dar viața lui nu înseamnă doar pasiuni. Înseamnă și zile grele, în care corpul îi spune că trebuie să se oprească. Zile în care restricțiile medicale îi limitează orice plan.
„Pentru mine, o zi frumoasă e atunci când medicul îmi spune: „Vlad, aceste două zile sunt ale tale, fă ce vrei și distrează-te la maxim”. Dar am și zile foarte rele, cu stări neplăcute și multe interdicții”.
Chiar și atunci când durerea devine insuportabilă, el găsește puterea de a merge mai departe. „Mă strădui să fiu pozitiv și să alung tristețea, dar am și zile în care nu e loc pentru zâmbet. Totuși, cu ajutorul celor dragi, le depășesc mai ușor”.
Mama îi este mereu alături. O mamă care de nouă ani trăiește între speranță și teamă, care nu are voie să obosească, să se lase doborâtă. „Lupta a început când Vlad a împlinit 12 ani, chiar de ziua lui de naștere. În aprilie facem nouă ani de luptă”, spune ea. O luptă în care a fost martoră la tot – la durerea lui, la momentele de deznădejde, dar și la victoriile mici care înseamnă totul.
Pentru Vlad, cancerul nu este un destin. Este doar un obstacol pe care vrea să-l lase în urmă. „Nu am vise, doar obiective. Cel mai important este să ies învingător din această luptă. Să vorbesc de cancer la trecut”. Are și un mesaj pentru cei care, ca și el, duc o bătălie cu această boală nemiloasă: „Chiar dacă este greu, chiar dacă aveți momente grele, amintiți-vă că viața este doar una. Nu permiteți cancerului să vă pună limite, chiar dacă, de cele mai multe ori, pare imposibil. La sfârșitul oricărui tunel apare lumina. Dacă aveți nevoie de ajutor, nu vă fie frică să-l cereți. Orice luptă, durere sau disperare trece mai ușor când nu ești singur. Ce-mi doresc eu mie și tuturor celor care luptă cu acest inamic nemilos – doar curaj, multă răbdare și putere!”.
…Vlad nu este singur. Are familia, prietenii, medicul care îi este și prieten, și sprijin. Și mai are ceva: o forță interioară extraordinară. O forță care îl ajută să meargă mai departe și să lupte pentru ziua în care va putea spune, în sfârșit, că a învins.
