Counter-Strike, DOTA 2, Grand Theft Auto sau Minecraft PC sunt jocurile prezentului, în care în special tinerii, pierd ore și zile ațintiți la ecrane mai mari și mai mici. Dar ce făceau străbunii noștri, ce jocuri erau populare acum câteva secole în urmă?
Unul din jocurile de demult, despre care știm la sigur datorită cercetărilor arheologice din cetatea Sorocii, este Țintarul, cunoscut la noi și ca Moara. Un joc de societate jucat în doi, prin care mai scăpau de plictiseală apărătorii cetății în vreme de pace. Vreo patru astfel de table au fost găsite în cetatea medievală de la Soroca. Table similare au fost găsite și în Egipt, ele având o vechime de peste trei mii de ani.
Despre aceste descoperiri, dar și despre altele, am vorbit cu istoricul Sergiu Musteață, unul dintre arheologii care muncesc în cetatea Soroca.
Amintim că activitățile de cercetare au loc în cadrul proiectului ”Ștefan cel Mare, istorie comună-patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, finanțat de Uniunea Europeană.