Unul din cinci copii născuți în Republica Moldova este bolnav, iar numărul băieților nou-născuți depășește numărul fetelor

0
189
Ceasuri petru camera copiilor

    Un raport al Biroului Național de Statistică ar trebui să ne pună serios pe gânduri or, unele cifre din acest document denotă că viitorul este în pericol. Astfel, pe lângă faptul că în ultimii ani se nasc mai puțini copii – numărul celor care au văzut lumina zilei în anul 2019 a fost cu 7,8 la sută mai mic decât în 2018, unul din cinci nou-născuți sau circa 6.700 s-a născut bolnav ori s-a îmbolnăvit.

Pe de altă parte, aproape fiecare al cincilea copil s-a născut în afara căsătoriei. Cei mai mulți au fost la sate – 22, iar la orașe rata este de 14,9 la sută. Să mai menționăm și faptul că în ultima vreme se nasc mai mulți băieți, 52 la sută…

Altfel, specialiștii afirmă că în anul 2050 o treime din populația Moldovei o vor constitui bătrânii, iar o situație demografică normală se constituie atunci când la fiecare zece femei revin 21 de copii. (INFO OdN)


Articolul precedentAmintiri din copilărie… cu Emilia Bobeică
Articolul următorCrezi că cunoști viaţa ascunsă a pisicii tale?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.