Membrii societății civile se implică activ în viața comunităților, chiar și în condițiile impuse de epidemia de COVID-19 din țara noastră. Respectând regulile de profilaxie și combatere a virusului care s-a răspândit în majoritatea țărilor, cetățenii activi îi ajută pe alții să se informeze mai bine despre primejdia ce s-a abătut asupra noastră, sau îi ajută prin acțiuni concrete.
Așa se întâmplă, spre exemplu, la Șolcani, unde membrii Grupului de Inițiativă Locală ”Împreună pentru un viitor mai bun” își sprijină consătenii. De la începutul epidemiei de COVID-19 în țara noastră, membrii grupului acționeză, în mare parte, prin intermediul internetului. Aceștea comunică cu locuitorii comunei Șolcani pri intermediul unui cont pe rețele sociale, aducându-le în vizor informații utile și îndemnându-i la solidaritate.
”Avem o pagină pe Facebook, prin inermediul cărei încercăm să informăm locuitorii comunei și să-i îndemnăm să fie prudenți, persoanele în etate să nu iasă în locuri publice etc. Totodată, îndemnăm persoanele singuratice, care au nevoie de sprijin să apeleze la autoritățile locale sau la noi, pentru a evita deplasările în afara gospodăriilor lor”, ne-a comunicat, Stela Vlas, lidera Grupului de Inițiativă Locală.
Pentru că epidemia se prelungește și în perioada sărbătorilor de Paște, membrii Grupului de Inițiativă Locală au desfășurat o acțiune de voluntariat pentru a ajuta vârstnicii singuratici să se pregătească de sărbători.
”Am oferit pachete alimentare câtorva vârstnici singuratici sau ai căror copii sunt departe și nu îi pot ajuta acum. Membrii Grupului de Inițiativă Locală s-au unit și au cumpărat ce au considerat că ar prinde bine la sărbători și ar bucura bătrânii: produse alimentare, fructe. Să știți că beneficiarii s-au bucurat mult, am reușit să le aducem un pic de lumină pe chipuri”, a mai spus doamna Vlas.
Totodată membrii organizației locale au îndemnat cetățenii să desfășoare lucrări de salubrizare a localității în ajunul Sărbătorilor de Paște. Sătenii receptivi au făcut ordine în preajma gospodăriilor lor, pentru a crea un aspect îngrijit spațiilor publice din sat.
Grupului de Inițiativă Locală (GIL) ”Împreună pentru un viitor mai bun” din Șolcani are nouă membri activi, dar este deschis și pentru doritorii de a se implica în activitatea organizației locale și a fost creat cu sprijinul AO ”Casa Speranțelor”, în cadrul proiectului ”Formăm lideri pentru comunitate”, cu suportul Fundației Est-Europene, Inițiativa Comună pentru Oportunități Egale în parteneriatcu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, din resursele acordate de Agenția Evețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SCD) și Suedia.
***
Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.