Fie că are formă de floare, fluture, bănuţ sau chipuri zâmbitoare, mărţişorul este motiv de bucurie pentru orice doamnă sau domnişoară. Micul obiect prins într-un şnur alb cu roşu care este pus în piept de către femei la începutul lunii martie şi poartă numele de mărţişor este simbolul venirii primăverii. Iată cele doua legende ale Mărțișorului.
Tradiţia asociază legenda cu Baba Dochia, o femeie care a trăit cu mulţi ani în urmă. Se spune că aceasta avea o fiică vitregă pe care nu o îndrăgea. Într-o zi de iarnă geroasă, Baba Dochia şi-a trimis fiica la râu să spele o haină foarte murdară, bătrâna sperând că tânăra nu va reuşi să-i scoată faţă. Pentru că nu reuşea să o spele, tânăra începu să plângă cu lacrimi amare.
Şi cum încerca ea să frece haina murdară, a apărut un bărbat tânăr şi frumos pe nume Mărţişor care a întrebat-o de ce plânge. Fata i-a povestit tânărului ceea ce i se întâmplă, iar Mărţişor i-a spus ca posedă o putere magică şi i-a oferit acesteia o floare cu petale roş-albe şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se ducă acasă. Când a ajuns fata acasa haina era albă ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit să credă că haina era curată. Când a văzut însă floarea în părul fetei, Baba Dochia a întrebat-o:
„De unde ai floare, căci este încă iarnă?”. Văzând că tânăra nu răspunde, baba a plecat chiar ea pe munte să se convingă că a venit primăvara. Baba Dochia nu a uitat să-şi ia cu ea oile, dar şi nelipsitele 12 cojoace. Potrivit legendei, umblând cu oile prin pădure, baba torcea lână din furcă şi găsind o para (ban vechi, de origine turcească) i-a făcut o bortă, legând-o cu un fir de lână… De atunci a apărut obiceiul mărţişorului.
Renunţând la cojoace unul câte unul, peste Dochia şi oile sale a venit iarna chiar când baba a crezut că este primăvară. Un ger năprasnic a făcut ca bătrâna şi oile sale să îngheţe, transformându-se, conform legendei, în stane de piatră. Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.
Legenda Martisorului – lupta cu zmeul
O alta legenda a martisorului este aceea ca Soarele a coborat pe Pamant. Se spune ca intr-o zi Soarele a vrut sa danseze si el intr-o hora, asa ca a venit pe Pamant luand infatisarea unui tanar. Ceea ce nu stia Soarele era ca Soarele nu mai era pe cer, a profitat si l-a rapit pe soare si l-a inchis departe de ochii lumii. Pentru ca nu mai exista caldura soarelui si razele acestuia nu mai mangaiau pe nimeni, lumea s-a schimbat si nici macar copiii nu mai radeau. Un tanar pe nume Martisor a avut insa curajul sa il infrunte pe zmeu pentru a-l elibera pe Soare.
Dupa ce a strabatut un drum lung de trei anotimpuri (vara, toamna si iarna), curajosul tanar a ajuns la zmeu si s-a luptat cu acesta zile si nopti in sir, pana l-a invins. Soarele a fost eliberat si a readus lumea la viata, insa tanarul nu a apucat sa se bucure de el, din cauza ranilor din timpul luptei. Tot sangele lui s-a scurs pe zapada imaculata, iar acesta este motivul pentru care snurul martisorului este rosu cu alb.
Snurul este, de fapt, ceea ce se daruieste de Martisor, conform traditiei populare. Baietii sunt cei care ar trebui sa il primeasca, dar traditia s-a modificat in timp si femeile sunt cele care primesc martisor in zilele noastre. Rosul simbolizeaza sangele voinicului, dragostea si puterea de sacrificiu, iar albul este asociat cu puritatea zapezii, dar si a ghioceilor, care, confirm legendei, au inflorit in numar foarte mare exact in locul unde sangele eroului s-a scurs.
SURSA: www.libertatea.ro
