Sânzienele au adunat comunitatea la Rublenița: tradiția, folclorul și voia bună au fost în centrul sărbătorii

0
5

Locuitorii satului Rublenița s-au reunit la iazul din localitate pentru a celebra una dintre cele mai îndrăgite sărbători populare, într-o atmosferă plină de cântec, tradiții și respect pentru patrimoniul cultural.

Iazul din satul Rublenița a devenit, locul unde tradițiile au prins din nou viață. Sărbătoarea Sânzienelor a adunat copii, tineri, și vârstnici într-un eveniment dedicat valorilor autentice ale folclorului și identității culturale. Programul artistic a fost deschis de Ansamblul Folcloric „Țărăncuța”, condus de Lidia Drăgan, care a prezentat un repertoriu de cântece folclorice, au evoluat și membrii Ansamblului de copii „Izvoraș”, care au demonstrat că dragostea pentru tradiții este transmisă cu succes noii generații.

Pe parcursul evenimentului, participanții s-au bucurat de atmosfera de sărbătoare, de frumusețea portului popular și de momente artistice care au readus în prim-plan obiceiurile legate de Sânziene – o sărbătoare ce simbolizează frumusețea naturii, belșugul și continuitatea tradițiilor.

„Ne dorim ca aceste obiceiuri să fie păstrate și transmise mai departe copiilor noștri. Prin astfel de evenimente aducem comunitatea împreună și promovăm valorile autentice ale satului nostru”, a declarat Cristina Muntean, șefa Centrului de Cultură Rublenița și organizatoarea manifestării.

Lidia Drăgan, conducătoarea artistică a Ansamblului Folcloric „Țărăncuța”, a menționat că fiecare apariție în fața publicului reprezintă o responsabilitate și o bucurie: „Folclorul este sufletul comunității. Ne bucurăm că putem păstra vii cântecele și tradițiile moștenite de la înaintașii noștri.”

La rândul lor, participanții au apreciat inițiativa organizării unei astfel de sărbători. „Este un eveniment frumos, care ne aduce împreună și ne amintește de tradițiile copilăriei. Sperăm să devină o frumoasă tradiție anuală”, a spus una dintre participante.

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare și bună dispoziție, demonstrând încă o dată că tradițiile populare rămân un element esențial al identității comunității din Rublenița și continuă să unească generațiile prin cultură, muzică și respect pentru patrimoniul local.


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentCum protejăm culturile de arsurile solare
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.