Agricultorii anunță un protest „de avertizare” la Guvern: Cer sprijin financiar și rambursarea accizelor la motorină

0
14
xr:d:DAFkwh4Ki64:45,j:6938189277021822974,t:23062019

Agricultorii anunță un protest „de avertizare” pentru data de 27 mai, în fața clădirii Guvernului. Manifestația va fi precedată, în această săptămână, de o serie de întâlniri în teritoriu, menționează Asociația Forța Fermierilor.

Organizația acuză autoritățile că nu s-au implicat suficient în susținerea agricultorilor care, după mai mulți ani de condiții meteorologice dificile, se confruntă cu o situație financiară complicată, agravată de scumpirea carburanților.

„S-a constatat că guvernarea, în pofida unor promisiuni, a depus foarte puține eforturi pentru implementarea măsurilor de salvare a fermierilor micro, mici și mijlocii, majoritatea cărora se confruntă, după multiplele crize din ultimii cinci ani, cu dificultăți financiare severe”, se arată într-un comunicat emis de Forța Fermierilor.

Potrivit asociației, de la declanșarea crizei carburanților, agricultorii nu au beneficiat de „un sprijin real” din partea autorităților. Mai mult, noile politici anunțate ar putea agrava situația.

Forța Fermierilor critică intenția de majorare a cotei TVA la 20% pentru producția agricolă și acuză Ministerul Agriculturii că ar fi ignorat interesele fermierilor din sectorul cerealier și oleaginos în elaborarea politicii de subvenționare pentru următorii cinci ani.

„Tot mai mult se extinde un model foarte periculos al agriculturii, care facilitează expansiunea companiilor transnaționale, ceea ce contravine practicilor europene și reprezintă o amenințare socio-economică pentru Republica Moldova”, se arată în comunicatul de presă.

Asociația solicită majorarea alocațiilor financiare pentru agricultori, inclusiv prin accesarea sprijinului din partea Uniunii Europene. Totodată, cere rambursarea integrală a accizelor pentru motorina utilizată la lucrările agricole și restituirea parțială a TVA pentru motorina și fertilizanții procurați după 1 martie curent.

Printre alte revendicări se numără:

  • renunțarea la majorarea TVA pentru producția agricolă la cota de 20%;
  • introducerea, din 2027, a plăților directe per hectar pentru culturile cerealiere și oleaginoase;
  • identificarea unui mecanism de refinanțare pentru agricultorii aflați în dificultate de plată, prin modificarea cerințelor Băncii Naționale și oferirea unor garanții de stat, după modelul aplicat în România.

Amintim că Guvernul a alocat recent 50 de milioane de lei din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru susținerea agricultorilor cu recolte compromise de porumb și floarea-soarelui. De asemenea, autoritățile au anunțat că vor rambursa agricultorilor acciza la motorină pentru achizițiile efectuate în perioada 1 martie – 31 mai 2026.

Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că instituția lucrează la Programul Național de Reziliență în Agricultură, menit să ofere „o viziune predictibilă” pe termen lung. Potrivit acesteia, autoritățile își propun să treacă treptat de la „intervenții reactive și compensări ale pierderilor” la „investiții sustenabile în irigare, tehnologii moderne, soiuri rezistente, managementul apei și infrastructură agricolă rezilientă”.


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedent„Noaptea Muzeelor” a adunat iubitorii de istorie medievală și cultură la Cetatea Sorocii / VIDEO / GALERIE FOTO
Articolul următorANSA a dat start verificărilor în taberele de odihnă pentru copii
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.