La Centrul de Creație al Copiilor din orașul Florești va fi marcată Ziua Familiei printr-un eveniment festiv dedicat tuturor generațiilor. Părinții, bunicii și copiii sunt invitați pe 15 mai, începând cu ora 15:00, la o activitate specială menită să celebreze valorile familiei, dragostea și timpul petrecut împreună.
Programul pregătit va include momente artistice, cântece, dansuri și surprize, într-o atmosferă caldă și plină de emoții pozitive. Organizatorii își propun să aducă oamenii împreună și să reamintească importanța familiei – locul unde începe viața și unde legăturile sufletești rămân puternice pentru totdeauna.














