Cerințe mai stricte de biosecuritate pentru protejarea sectorului avicol – ANSA avertizează fermierii despre riscul ridicat de gripă aviară

0
11

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a organizat o întrevedere cu fermierii care cresc și comercializează păsări în Republica Moldova, în contextul agravării situației epidemiologice în Europa, unde continuă să fie raportate focare de gripă aviară, transmite moldpres.md

Reprezentanții ANSA, ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și producători din sectorul avicol au discutat despre riscurile majore asociate răspândirii virusului gripei aviare și despre măsurile necesare pentru prevenirea apariției focarelor în țară. Autoritatea sanitar-veterinară atenționează că, în ciuda faptului că în prezent în Republica Moldova nu există focare active, riscul de introducere a virusului rămâne ridicat.

ANSA a subliniat necesitatea fortificării măsurilor de biosecuritate în toate fermele avicole.

„Este vorba de aplicarea strictă a regulilor de biosecuritate la nivel de fermă; prevenirea contactului păsărilor domestice cu cele sălbatice; controlul riguros al fluxurilor de persoane, echipamente și furaje; implementarea procedurilor de dezinfecție și de monitorizare sanitar-veterinară; responsabilitatea fermierilor în raport cu regulile menite să protejeze păsările, sectorul avicol și economia în ansamblu”, a explicat ANSA.

Autoritatea a făcut apel la toți crescătorii de păsări să trateze cu maximă seriozitate recomandările specialiștilor, pentru a preveni eventuale pierderi considerabile în cazul apariției unui focar.

ANSA asigură că va continua dialogul cu fermierii și va intensifica acțiunile de monitorizare pentru a menține Republica Moldova în zona liberă de gripă aviară și pentru a proteja sănătatea animalelor, sectorul avicol și consumatorii.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentDe la 1 ianuarie 2026, îndemnizația unică la naștere urmează a fi majorată de la 21 350 de lei până la 21 886 de lei
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.