Tableta de vineri
Vremea nu trece, dar zboară și nici nu am observat când au trecut aproape două luni de la alegerile parlamentare, timp destul de a face unele concluzii și de a creiona unele tendințe. Or, fiecare dintre noi este în drept să dea o notă celor întâmplate, în aceste 50 de zile, de aceia îmi voi permite să spun că, în acest răstimp am avut și bune, și rele – depinde pe ce parte a „baricadei” te afli și care ți-au fost așteptările.
V-ați dat seama, bineînțeles, că este vorba de 50 de zile calendaristice de la alegerile parlamentare, dar analiza/retrospectiva care urmează vizează în egală măsură legislativul, dar și guvernul care este o emanație a actualei majorități parlamentare. În această ordine de idei este bine să nu facem diferențe și să nu separăm activitățile celor două instituții pe diferite criterii, deoarece majoritatea monocoloră a legislativului și executivului nu necesită un astfel de exercițiu. Ba mai mult, nu voi trage o linie roșie distinctă între evenimentele/declarațiile cu semnul plus și cele cu semnul minus, pe motiv că este devreme să facem concluzii, iar spectacolele promise (la ședințele în plen ale parlamentului, de exemplu) sunt încă în stadiul de uvertură, iar Costiuc, Voronin, Caraman, Usatâi și K se încălzesc doar pentru a-și pune poalele în cap, în maniera care i-a consacrat.
Să zicem, ședințele organizatorice ale parlamentului au fost aproape fără istoric, fiindcă dacă nu era, la împărțirea comisiilor de specialitate, altercația prietenească dintre tractoristul Vasile Tarlev și remorcherul (prițepșcicul) Vladimir Voronin puteam afirma că cineva i-a deocheat pe deputați și i-a făcut să amâne orice concert, pentru altă dată. Nici chiar supărarea lui Vasile Costiuc, care a primit birou de lucru în imediata apropiere a WC-ului nu a stârnit valul așteptat de „interes public” și nu a sensibilizat multă lume, inclusiv nici pe colegii lui de fracțiune (satisfăcuți, probabil, că nu lor li s-a repartizat locul de lângă closet). A dorit să iasă cumva în evidență comunista Caraman care a pus niște condiții aberante pentru ca să vorbească în limba română (pe care o cunoaște, lucru demonstrat cu alte ocazii), dar gestul nu a impresionat pe cineva, poate doar pe liderul ei de partid, care și-a crescut o succesoare pe măsură. Pe de altă parte, am rămas plăcut surprins de faptul că toți deputații, in-corpore, s-au ridicat în picioare atunci când în legislativ a venit Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Recunosc sincer, am avut frică că cineva o să „stea lat în fotoliu”, dar cei șapte ani de acasă au fost peste orgolii și răutăți, iar acest comportament a fortificat declarația comisarului pentru extindere, Marta Kos, că noi, Republica Moldova suntem cei mai buni elevi din clasa ei (!). Am mai rămas plăcut surprins și de prestația celor doi sportivi-deputați, Anastasia Nichita și Maxim Potârniche care au arătat că omul inteligent face față oriunde și oricând. La acțiunile cu semnul minus aș zice despre parada plecărilor din fracțiunea majoritară (în unele cazuri justificată, iar în alte cazuri „c-am trasă se păr”), dar, vorba ceea, partidul este un organism viu și astfel de matrapazlâcuri se și iartă.
În ceea ce privește cabinetul de miniștri trebuie să menționez, în primul rând, stoicismul și spiritul de echipă a premierului Alexandru Munteanu. Aceleași calificative le merită, cu siguranță, și membrii cabinetului, chiar dacă unii așteptau și surprize în ceea ce privește componența executivului. Probabil, au existat și ceva supărări din partea unor ex-miniștri care își doreau să ducă până la sfârșit unele proiecte începute, dar…nu întotdeauna dorința merge braț la braț cu putința…. De altfel, activitatea unui guvern nu se măsoară în câteva săptămâni, dar în termeni ceva mai lungi, de aceia să nu facem concluzii pripite. Cel puțin, o greșeală a fost deja reparată – am în vedere lipsa în Programul de activitate a Guvernului a proiectelor/colaborării cu România. Or, prima vizită, în exterior, a lui Alexandru Munteanu a avut loc la București, unde s-a menționat faptul că România a fost este și va fi cel mai mare susținător al Republicii Moldova în calea sa spre Uniunea Europeană și acest lucru mai spală din păcate. La fel și cea de-a doua vizită a premierului, la Bruxelles, după ce la începutul lunii noiembrie, Comisia Europeană a prezentat Raportul anual privind extinderea, care confirmă cel mai înalt ritm de progres pentru Republica Moldova de la obținerea statutului de țară candidată – Chișinăul a înregistrat progrese în toate cele 33 de capitole de negocieri, dintre care 19 au avansat la un nivel superior de pregătire față de anul precedent și aceste constatări fac ca vântul să ne bată în pânze…
În concluzie: și legislativul, și executivul și-au început bine activitatea, iar ceea ce urmează depinde de capacitatea acestor instituții de a face tot ce trebuie ca rezultatele istorice ale scrutinului din 28 septembrie să fie fortificate și finalizate cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Un alt deznodământ nu ni l-ar ierta generațiile care vin.
