Recent, membrii Consiliului Raional al Elevilor din Soroca au participat la evenimentul „Democracy Run”, organizat în curtea Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Activitatea a reunit 12 Consilii Regionale ale Elevilor din nordul Republicii Moldova și a avut scopul de a promova principiile democrației și valorile europene în rândul tinerilor.
Evenimentul, organizat de Asociația Obștească „STUDEM” din Bălți, a oferit participanților ocazia de a-și dezvolta abilitățile de lider, spiritul civic și capacitatea de colaborare. Tinerii au fost implicați în exerciții practice, dezbateri și activități interactive care au încurajat implicarea activă și responsabilă.
De această dată, „Democracy Run” a fost organizat sub forma unui City Quest cu cinci etape. La fiecare etapă, elevii au avut de trecut probe legate de activitatea consiliilor de elevi, care le-au testat cunoștințele, spiritul de echipă și abilitățile de comunicare.
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Tineri Promotori ai Valorilor UE”, implementat de AO „STUDEM” cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret și al Ministerului Educației și Cercetării, prin Programul anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2025.














