O locuitoare din satul Racovăț, raionul Soroca, a publicat pe Facebook un mesaj adresat Primăriei, în care își exprimă nemulțumirea față de starea drumurilor din localitate. Domnișoara spune că, după lucrările de alimentare cu apă potabilă, multe străzi au rămas deteriorate și greu de circulat, mai ales după ploi.
Ea a menționat că nu dorește să critice, ci să atragă atenția asupra unei probleme reale cu care se confruntă oamenii din sat. „Aleg să fiu vocea mea și a celor care trăiesc aceleași nemulțumiri, dar poate nu au curajul, timpul sau mijloacele să le exprime. Critica gratuită este ușoară. Însă când semnalezi o problemă reală, cu decență și respect, nu faci altceva decât să contribui la schimbare.” – a scris Ana Cojocari în postare.

Potrivit acesteia, unele drumuri au devenit aproape impracticabile. „Cum poate un copil să meargă în siguranță la școală pe astfel de drumuri? Cum poate un bătrân să ajungă la magazin pentru a-și cumpăra cele necesare? Cum poate o ambulanță/ pompieri să ajungă la o urgență? Darămite să ieșim cu un automobil din curte sau să circulăm în siguranță? Pe timp de noapte, în special deplasându-ne pe jos există riscul real de accidentare – o fractură sau o alunecare pot deveni realități din cauza stării actuale a drumurilor.” – scrie autoarea mesajului.
Ea a atașat și fotografii care arată starea unor străzi din sat.
Postarea a stârnit mai multe reacții din partea locuitorilor. Câțiva dintre aceștia au confirmat situația descrisă în comentarii.

Primara localității, Oxana Fedco, a spus că lucrările nu sunt finalizate. Ea a explicat că ploile din ultimele zile au întârziat procesul de reparație. „Lucrările încă nu s-au terminat. Agenții economici care execută serviciile respective au fost deja la fața locului. Unde a fost nevoie de intervenție, tractorul primăriei a intervenit și a scos ce era necesar. Dar nu se poate spune că lucrările s-au încheiat și au rămas pe umerii noștri, nu. Vremea ploioasă nu le-a permis să lucreze. Toată lumea știe că a plouat zile întregi, încontinuu. Ce puteau face lucrătorii? Firma mai are de lucru, încă nu a finalizat. Ei lucrează pas cu pas. Ultima etapă este amenajarea, dar încă nu au ajuns acolo. Sunt multe lucrări care mai trebuie făcute. Oamenii ar trebui să înțeleagă că, din cauza condițiilor meteo, nu s-a putut lucra. Dacă ar fi continuat, ar fi stricat și mai mult.”.














