În cadrul unui proiect finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Centrul de Sănătate Pelinia din raionul Drochia, care deservește peste 6.000 de persoane a fost dotat cu dispozitive medicale performante.

Valoarea totală a proiectului se ridică la circa 191 de mii de lei, dintre care peste 151 de mii de lei reprezintă contribuția CNAM, iar 40 de mii de lei au fost alocate în părți egale de Consiliul raional Drochia și de Centrul de Sănătate Pelinia. Astfel, au fost achiziționate trei echipamente medicale moderne: un aparat pentru electroterapie, un dispozitiv de fizioterapie cu ultrasunet și un aparat pentru magnetoterapie.













