Incendiu într-un bloc din Soroca: Pompierii suspectează o incendiere intenționată / GALERIE FOTO

0
967

Pe 31 august 2025, în jurul orei 22:16, pompierii din municipiul Soroca au fost solicitați să intervină pe strada A. Mateevici 2, după ce în scara unui bloc au izbucnit flăcări.

Au ars mai multe bunuri materiale – o bicicletă, o trotinetă și alte jucării lăsate pe coridor. La fața locului a intervenit o autospecială cu cinci pompieri salvatori, care au reușit să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă și să provoace pagube mai mari. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.

Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului este incendierea intenționată.

Totodată în legătură cu majorarea numărului de incendii în sectorul locativ pe teritoriul raionului Soroca, Direcția Situații Excepționale mun. Soroca, atenționează cetățenii să respecte la maxim regulile de apărare împotriva incendiilor și anume:
  • Nu suprasolicitați circuitele electrice prin conectarea mai multor consumatori decât cei prevăzuți pentru instalația respectivă;
  • Nu folosiți instalații și consumatori electrici în stare defectă;
  • Nu realizați improvizații la instalațiile electrice de orice fel;
  • Pentru executarea lucrărilor de întreținere și reparații a instalațiilor și consumatorilor electrici apelați numai la persoane autorizate;
  • Supravegheați aparatele electrice sub tensiune, cum sunt: fer de călcat, reșou, radiator, fierbătoare electrice, uscător de păr și altele,
  • Nu folosiți flacăra pentru verificarea etanșietății garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului conductei de gaz;
  • Nu păstrați surse de foc, cum sunt chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz și altele, în locuri în care au acces copiii;
  • Lăsarea copiilor fără supraveghere, precum și blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite și/sau aparate electrice aflate în funcțiune;
  • Nu practicați fumatul și utilizarea focului deschis în locuințe, poduri, subsoluri etc;

Proprietarii bunurilor imobile sunt obligați:

  • Să asigure buna funcționare a instalațiilor și aparatelor de încălzire și evaluare anuală, înainte de sezonul rece, a coșurilor de fum și/sau canalelor de ventilare, cu obținerea actului corespunzător de la specialiștii atestați;
  • Să doteze spațiul locativ cu detectoare optico-electronice de fum și mijloace de prima intervenție în caz de incendiu;
  • Să nu efectueze lucrări sau modificări neautorizate ale sistemelor și instalațiilor de apărare împotriva incendiilor;
  • Să execute lucrări la instalațiile de încălzire, iluminat, de alimentare cu apă, canalizare cu personal autorizat etc.

Este de reţinut:

„E mult mai uşor să previi un incendiu decât să-l lichidezi!”

În caz de situații de urgență apelați 112.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentFamiliile cu mulți copii și alte categorii sociale pot ridica îndemnizațiile care li se cuvin
Articolul următorIulian Nicuța: „Eu vedeam că se dezvoltă rapid cultura de a bea cafea, așa că am decis să investesc în aceasta” / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.