Primăria municipiului Soroca a informat cetățenii la începutul acestei săptămâni că locuitorii de pe strada Feofania Budde și Meșterul Manole au un drum renovat capital. “Primara Lilia Pilipețchi însoțită de viceprimarul Veaceslav Ursu ar fi verificat și calitatea lucrărilor. Porțiunea reparată ar avea o suprafață de 610 m2, a fost acoperită cu asfalt și a costat bugetul Primăriei circa 490 mii de lei” se spune în postarea primăriei. Fiindcă mai mulți cetățeni s-au revoltat pe rețelele de socializare și au comentat că acest lucru nu este adevărat, ne-am deplasat la fața locului ca să vedem care este situația cu adevărat.
De fapt, sectorul asfaltat este în preajma blocurilor locative de pe stradela Valentin Voițehovschi, zonă aflată între strada Feofania Budde și Meșterul Manole. Localnicii de pe strada Meșterul Manole sunt revoltați că după ani de așteptări, au aflat de pe Facebook că drumul lor ar fi fost asfaltat. Doar că situația din lumea reală s-a dovedit a fi altfel decât cea din lumea virtuală, adică de pe internet.
Viceprimarul municipiului Soroca, Veaceslav Ursu ne-a sus că de fapt este vorba de o confuzie. Locuitorii de pe strada Meșterul Manole totuși speră că și drumul lor va fi reparat în timpul apropiat, cu asfalt și nu doar cu promisiuni, altfel pe aici vor avea acces doar dronele.