Nu rareori visele naive din copilărie sunt date uitării când viața de adult devine prea reală și cotește în altă parte. Însă, dacă ai o dorință cu adevărat vie, îmbrăcată în detalii și culori, aranjată undeva între inimă și minte, atunci ea poate să se materializeze. O știu cu siguranță, fiindcă visul meu din copilărie s-a transformat în profesie, iar jocul “de-a școala” are loc în sala de clasă, elevii sunt mult mai numeroși și lecțiile mai lungi, este diferit cumva de ceea ce-mi imaginam pe-atunci, însă este pe viu și nu-mi închipui cum poate fi altfel. Și tot în timpul jocului se întâmpla să inventăm cuvinte hazlii, pronunțate cu accent străin, melodios și cu multă seriozitate. Poate chiar de asta am și făcut facultatea de limbi străine, ca să inventăm aceleași dialoguri deja împreună cu elevii. A trecut mult timp de-atunci, am absolvit liceu, universitate, m-am alăturat celor care m-au învățat și cărora doream să mă asemăn, profesorilor mei. Sunt o norocoasă, am un vis care se realizează și astăzi.
Elena Prodan, profesor de limba engleză și franceză, LT „Petru Rareș”, Soroca
P.S.: De Ziua Internațională a Copiilor am propus maturilor să ne vorbească despre visele din copilărie realizate peste ani și cum a fost calea spre ele. Află aici și alte vise realizate, ce pot servi ca model pentru mulți dintre noi.
