Ce cred sorocenii despre instalarea unui ascensor în Cetatea Soroca?

0
619
Imagine virtuală realizată de SC „Ierconi grup” SRL

“Observatorul de Nord” a publicat la începutul săptămânii un sondaj în care îndemnam sorocenii să aleagă ce fel de ascensor ar trebui instalat în Cetatea medievală din Soroca. Aceasta pe motiv că în cadrul proiectului de restaurare a Cetății Soroca, autorii acestuia au prevăzut instalarea unui ascensor.

Prezența acestuia într-o construcție istorică a stârnit multe discuții în rândul specialiștilor, dar în lipsa unor dezbateri reale la subiect, cu implicarea experților în domeniile restaurării, monumentalisticii şi casteologiei, ideea rămâne una controversată. Chiar și soluția de compromis, de al ascunde într-un turn al cetății, nu prea este văzută cu ochi buni. Cetățenii, și în special, sorocenii au fost activi pe rețelele de socializare și au postat zeci de comentarii cu păreri pro și contra, cu argumente sau sarcasm. Am adunat câteva dintre ele într-o compilație și vă îndemnăm să le citiți…

Ion Friptu:
Să ne iertați bădiță Nicolae
Cultura nu mai are guvernare
Au năvălit potaiele barbare
Și au cedat cetatea dumitale

Sperăm se va trezi socitatea
Că nu sunt toți haini și fără carte
Să ne rămână sfânta moștenire
Așa cum au creat-o în vechime…

Ludmila Talmazan
Luând în considerare că sunt și oameni cu posibilități locomotorii limitate, vârstnici pentru care urcatul treptelor este mai greu, ascensorul este binevenit. La castelele europene am văzut așa ceva și nu încurcă deloc peisajului medieval. Au mult spațiu din sticlă, poate să fie transparent sau ca o cușcă metalică. Dar eu nu sunt specialist în domeniu, sper ca să se găsească soluția optimă.

Maria Stepanyants
Personal consider că toate categoriile de cetățeni trebuie să aibă acces la vizitarea acestui monument istoric, desigur dacă nu va fi știrbită din autenticitatea monumentul, ar fi un bun lucru amenajarea unui ascensor care ar facilita accesul anumitor categorii de cetățeni ca: bătrâni, mame cu copii mici în cărucior si alte persoane cu necesitați. Un început pentru viitoarele proiecte de amenajare a unui oraș accesibil pentru toate categoriile de cetățeni.
Elementar dacă ai un copil mic în transportul public nici vorbă să urci cu căruțul ca să ajungi într-un alt capăt de oraș , pe jos la fel departe nu ajungi deoarece periodic trotuarele lipsesc. Desigur că dezbaterile de aici nu vor schimba decizia consiliului sper să le citească cel puțin.

Valentina Senco
Conform proiectului!

Laurenția Ursache
Mdaa… interesant‍. Cetatea Soroca nu va mai fi cea de-altădată! Dacă se modernizează totul la așa nivel, despre ce fel de istorie mai putem vorbi?

Anatol Revenco
Mai puneți “steclopaket” să nu bată vântul. Aceste decizii nu le iau cetățenii, ci specialiștii în restaurări.

Vitalie Jardan
Fără ascensor.

Cristina Tzylya
Ce tâmpenie!! Să deschideți și terasă!

Svetlana Caliniac
Cu atâtea “îmbunătățiri” propuse, nu mai simplu era de construit alături o replică a cetății cu toate beneficiile și confortul civilizației moderne – pentru turiști? Dar cetatea noastră s-o lăsăm pentru generații nu “obiectiv turistic”, dar punte spirituală a generațiilor neamului nostru. Ori mentalitatea colonială sau cea de afaceri e mai puternică decât valoarea spirituală? Că trebuie de creat condiții și șanse pentru toți, dar sunt şi careva limite, totuşi, sau, măcar ar trebui să fie. Când se speculează pe copii ṣi persoane cu dizabilități în nişte scopuri, este urât. Dacă cu tot dinadinsul se vrea ascensor – haideți la Lumânare să-l punem, e un loc potrivit ṣi nu afectează istoria.

Victor Felishcan
La Cetate nu este asigurat un wc pentru turiști sau vizitatori, în timp ce un ascensor modern poate să coste și 2 milioane de lei. Satul e fără apeduct, iar noi cumpărăm mașini de spălat automate pentru săteni. Nici o rațiune… Turiștii care vizitează Cetatea se îmbată cu mirosul de ciocolată de pe Nistru și pe nimeni nu deranjează, iar noi discutăm cât înalt să fie steagul. În popor se mai zice “Satu arde da baba se piaptănă”. Banii de pe ascensor – pe ciocolată! Un obiectiv turistic trebuie explorat mergând pe jos, cum e firesc. Am vizitat cetăți și mai mari în România, dar acolo nimeni nu vine cu așa idei năstrușnice. Cred ca e vorba de niște bani care pur și simplu trebuie “valorificați” – vărul meu vinde frigidere, cumpărăm frigidere pentru Polul Nord. Încă oleacă și se vor deschide patiserii, se va propune mutarea cetății mai aproape de apă și să construim un beci cu vin ghiurghiuliu, pentru a atrage turiștii. O altă idee va fi ca Cetatea sa fie vopsită în azuriu. Bani europeni “explorați” se numește asta. Bineînțeles că trebuie de avut grijă de toți. Însă, dincolo de idei, vă invit să vă gândiți la o situație simplă, de viață. Sosesc la Cetate 3 autocare cu turiști adolescenți, adică vreo 150 de copii zburdalnici și “nu toți” destul de responsabili. Vă imaginați ce “veselie” o să fie la acel ascensor și cât va rezista acesta? Copii vor uita de Cetate si vor transforma ascensorul in tobogan. Pentru ascensor, este nevoie și de o echipă de angajați care să îl deservească continuu.

Igor Ianachii
Cred că așa cum era atunci mulți ani în urmă. O cabină nu mare cu scăunel și patru persoane ce ridică cabină la ce nivel li se spune. De acord cu persoanele ce zic că mai bine ar instala ascensorul în blocuri locative ca zilnic lume în vârstă și cu diferite probleme de sănătate chinuită nevoită să urce și să coboare etaje…

Nadejda Gordic
Eee, se mai fac proiecte din astea, pentru “binele cetățenilor”, sau rampe la subterane în Chișinău care au fost făcute prea înguste pentru cărucioare și ești nevoit cumva să apelezi la ajutorul cuiva să transferați căruciorul în mâini. Cum ar fi și aici, a lucra acest ascensor prima lună, mesaje cu “au fost alocați X milioane de lei” , spălați de fapt, poze în toată frumusețea postate pe Facebook de oficiali precum ca se face ceva pentru cetățeni, când cetățenilor de fapt le ARD alte probleme care nu se rezolva cu anii în raion.

Ion Manea
Cred că nu este nevoie de ascensor, turiștii și vizitatorii mai bine vor explora acest moment istoric mergând pe jos. 

Silvia Pșenicinii
Ion Manea sunt de acord, e mai interesant sa mergi pe jos, să vezi ceva… bani cheltuiți fără sens….

Marcel Mihaila
Dar aer conidționat? Poate de deschis și vreo tarabă cu unde se vând chiloți. Eu aș propune de acoperit cu sticlă si transformat în supermarket… Intrarea cinci ruble.

Snejana Panas
Sper că este o glumă de prost gust! Nu profanați aspectul acestei bijuterii istorice!!!
Astăzi ascesnsor, dar mâine ce mai inventați – hotel? Dacă tot aveți mulți bani și nu știți unde să-i băgați – instalați escalator în “Dealul Sorocii” și ve-ți avea mai multe like-uri.

Olga Corbu
În cetate veche ascensor??? Sensul care-i? Dacă ar fi posibil de circulat pe sus cu cărucioare, dar după cum știm trecerea pe sus e foarte îngustă și atunci ar trebui reconstruită toată cetatea. Rezolvare ar fi soluția digitalizată 3D sau ceva mai performant. Cred că ar costa cam ca ascensorul performant, dacă nu mai ieftin.

Veronica Enache-Ursachi
Este bine să vă gândiți și la cei care nu pot ridica și coborî scările. Sunt cu genunchii operați, sunt cu cărucioare. Ei tot vor să vadă si să se bucure de istorie și frumuseți. Renovarea înseamnă conservarea și întărirea pentru a păstra trecutul mai mult timp.

Xiusa Bita
Cetatea este veche, ce vor vedea dacă se renovează totul? Ce rămâne cu amintirile din trecut?

Alexandra Crăciun
Of, inima!!!! Prostia omenească nu are limite, încă o dată mă conving!

Polina Bondarțov
Ahahahha, ați căzut în cap pe asfalt? Sau căldura a copt toți creierii?
Care ascensor? Monument istoric!!! Spălați banii în altă parte.

Silvia Vataman
Fără ascensor… se spulberă miracolul excursiei !

Negue Atlis
Eu zic ca o platforma tip-ascensor exterior, ar putea avea dreptul în cetate. Oameni cu dizabilități și asa sunt marginalizați, limitați în acțiuni din cauza problemelor de sănătate. Fiți mai buni. Acordați-le atenție și faceți și pentru ei mici bucurii în viață. Pentru mulți banii și mașinile sunt importante, iar pentru alții un vis de a putea merge pe picioarele lui.

Danu Grosu
Mai bine s-ar pune un ascensor într-un bloc locativ ️care într-adevar are nevoie.

Cazac Veronica
Fără ascensor ar fi mai corect.

Svetlana Bruma
Mai mare gogomănie nu pot inventa? Ce are peste 5 etaje? Care tontălău a sugerat proiectul?

Violeta Boțoc
Nu e nevoie de ascensor la cetate

Iurie Babii
Deaaa… După reparație… dacă continuă invităm Infanteria Motorizata de la Bălți se exercite aplicații militare în jurul Cetății! Și poate va avea un aspect pseudo-istoric.

Oxana Cojocaru
Un ascensor din sticlă cred că va fi binevenit pentru oamenii cu dizabilități!!!

Asea Railean
Sondajul trebuia făcut până la proiectare. Acum trebuie respectat întocmai proiectul

Andriana Vovc
Cetatea e un monument vechi și nu ar trebui ascensor.

Liudmila Cotruța
Fără ascensor, dar cu scări din piatră, să fie ușor de urcat.

Nina Ciobanu
Să nu fie. A cincea roată la căruță!

Vera Burlac
Trebuie numaidecât ascensor! A fost Cetatea veche, dar acum e nouă! Nu toți se pot urca sus pe scări! Succese!!!

Victor Cojocaru
Si la Milano și Barcelona sunt ascensoare, cine are nevoie le folosește.


Articolul precedentMatilda, de la maidaneză la cățelușă de casă: o poveste despre animalele fără adăpost / VIDEO /
Articolul următorVOX: Cum văd sorocenii soluționarea problemei maidanezilor în oraș ?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.