Simion Gogu nu este uitat la Vărăncău / VIDEO

0
845

La Vărăncău a avut loc festivitatea de dezvelire a plăcii comemorative în amintirea lui Simion Gogu, a cărui nume îl poartă școala muzicală din această comună. Decizia de atribuire a școlii numelui fondatorului ei, a fost luată la 12 august 2021 în ședința ordinară a Consiliului Raional Soroca, dar din cauza pandemiei festivitatea a fost amânată. La eveniment au participat și reprezentanți ai administrației publice locale, Iurie Tănase, vicepreședinte al raionul Soroca, și Grigore Bucataru, șeful Secției Cultură și Turism Soroca.

Născut în toamna anului 1920, Simion Gogu a fost timp de un sfert de veac președinte al gospodăriei agricole “Octombrie” din Slobozia Cremene, care includea și satele Slobozia Vărăncău și Vărăncău. Pe lângă faptul că pe timpul conducerii sale, s-a dezvoltat infrastructura celor trei sate, un accent aparte a fost pus pe cultură. Cu toate că au trecut patru decenii de la trecerea sa în neființă, el nu este uitat de cei care au avut ocazia să-l cunoască.

Rând pe rând au evoluat discipolii acestei școli, inclusiv cei care fac parte din ansamblul folcloric „La izvoare”, dar și taraful școlii, compus din profesori și discipoli ai acestei instituții de învățământ. La eveniment au fost prezente și fiicele sale, care au mulțumit consătenilor și autorităților pentru că faptele tatălui lor nu sunt uitate.

Simion Gogu a organizat și un cor, care a devenit de-a lungul timpului unul apreciat și cunoscut nu doar în raionul Soroca, iar fondatorul acestuia a fost ales membru de onoare al Societății Corale din Moldova, condusă de artista poporului, Tamara Ciobanu. Instrumentele muzicale, mobilierul și restul inventarului necesar pentru școala muzicală au fost procurate la fel de gospodăria agricolă, iar instituția, elevii și profesorii, s-au bucurat ani la rând de susținere. Astfel, la un secol de la nașterea sa, școala de muzică din satul Vărăncău, raionul Soroca, a primit pe merit numele fondatorului său, Simion Gogu.


Articolul precedentAstăzi a avut loc ședința extraordinară a Consiliului raional Soroca, află ce au decis aleșii / VIDEO
Articolul următorNoi, „bogații” de la nord, vom plăti cu 42 de bani mai mult pentru energia electrică?
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.