Șase copii s-au bucurat de primul Crăciun în propria lor casă

0
1196

În ajunul Crăciunului, PS Ioan Moșneguțu, Episcop de Soroca, a oferit în dar o casă familiei Stratulat. Noua locuință a Mariei și a lui Andrei se află în satul Ocolina, din raionul Soroca. Familia lor este numeroasă, părinții educă și cresc șase fetițe. Cea mai mare are vârsta de 13 ani și cea mai mică abia patru luni.

Până în prezent tânăra familie niciodată nu a avut propriul culcuș. Locuința lor era chiria la care stăteau cu teamă că nu o să le ajungă bani să o achite, sau că va trebui cândva să o părăsească.

„Sunt foarte mulțumit de acest cadou primit de sărbătorile de iarnă. La gazdă ne era foarte greu, trebuia să achităm în fiecare lună câte 1 500 lei, mai ales că unica sursă de venit este salariul meu. Acum ne este mult mai ușor”, ne spune tatăl Andrei.

Mama copiilor este și mai fericită. Dacă înainte nu putea să-și ducă copii la grădiniță, acuma o va putea face. „Deseori primeam întrebarea, mamă când o să merg și eu la grădiniță cu toți copiii? Era foarte dureros să le spun că nu se permite, căci era necesar să fim avem viză de reședință ca să se permită frecventarea grădiniței. Deja nu va mai fi o problemă grădinița și nici școala, le vom transfera pe toate în sat, o să le fie aproape de casă”, vorbește mama copiilor Maria.

Episcopul Ioan a aflat de familia Stratulat încă înainte să se nască ultima fetiță Corina. El, împreună cu creștinii și cu sprijinul parohiei ortodoxe „Sfânta Xenia din Petersburg”, din orașul Faro, Portugalia, al cărei paroh este protoiereul Ioan Gherbovețchi, au procurat locuința.

„Într-una din zile, a venit un creștin la Catedrala Episcopală cu hramul Adormirea Maicii Domnului și ne-a relatat despre Andrei și Maria Stratulat, care cresc și educă 6 copii. Mi s-a spus că sunt într-o mare dificultate întrucât nu au propria locuință. M-a mișcat foarte mult situația precară a familiei Stratulat și de comun cu slujitorii noștri am decis să inițiem această campanie de a procura o locuință pentru ei. În acest sens noi trebuie să exprimăm recunoștință parohiei ortodoxe „Sfânta Xenia din Petersburg” din orașul Faro, Portugalia. De asemenea s-au mai identificat și alți ajutători care și-au arătat toată disponibilitatea să ne sprijine. Suntem bucuroși că în preajma Praznicului Domnesc al nașterii Mântuitorului Iisus Hristos și această familie care nu avea unde să-și plece capul, aidoma familiei sfinte, precum bătrânul Iosiv și Fecioara Maria nu aveau unde să fie găzduiți, iar nașterea pruncului mântuitor s-a produs în peștera sărăcăcioasă a Bethlehemului, la fel și această familie nu a avut propria sa casă. Noi cunoaștem că Hristos stă tainic ascuns în persoanele nevoiașe și în dificultate de aceea, noi biserica, creștinii și clerul trebuie să arătam atitudine sprijinitoare acestor categorii. Ne bucurăm foarte mult că am avut această ocazie să le oferim un acoperiș deasupra capului și îi asigurăm că de acum înainte noi vom veni frecvent la ei în ospeție, îi vom sprijini, dar totodată îi așteptăm să vină la biserică”, relatează Episcopul Ioan Moșneguțu.

Catedrala Episcopală cu hramul Adormirea Maicii Domnului Soroca în ajun de sărbătoare a adus familiei și alimente, pentru a se putea bucura și ei din plin de sfântul Crăciun. Ei nu au avut parte nici de ajutor social până în prezent. Neavând viza de reședință nu au putut pretinde la un sprijin bănesc din partea statului. Acum, deja fiind cu propriul acoperiș, vor merge cu o cerere pentru a putea beneficia și ei de un minim ajutor.

„Am mers o dată la Asistența Socială, dar nu ne-au putut ajuta cu nimic, chiar dacă suntem familie numeroasă. Era nevoie să fim undeva domiciliați, ca să primim ajutor sau să mergem la grădiniță”, zice Maria.

Acum familia Stratulat se poate bucura din plin de propria lor casă cu teren aferent cu suprafața de 40 ari în satul Ocolina din raionul Soroca.

Valeria Prisacari

Articolul precedentFOTOGRAFIA ZILEI: Salam Zebra Show
Articolul următorNinsori și până la -14 grade Celsius prognozează meteorologii, începând cu ziua de mâine
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.