Elevii și studenții de etnie romă vor putea beneficia și în anul de studii 2025–2026 de burse de merit oferite de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Agenția Relații Interetnice. Programul pune la dispoziție 120 de burse, fiecare în valoare de 1200 lei pe lună.
Bursele sunt împărțite astfel:
- 60 pentru liceeni,
- 15 pentru elevii din învățământul tehnic secundar,
- 20 pentru cei din învățământul tehnic postsecundar,
- 25 pentru studenții din învățământul superior.
Potrivit regulamentului, candidații trebuie să aibă între 16 și 25 de ani și să nu beneficieze de alte burse acordate din bugetul de stat.
Dosarele pot fi depuse până la 20 septembrie 2025, ora 17:00, la sediul Agenției Relații Interetnice din Chișinău, str. Alexei Mateevici 109/1, cu mențiunea „Concurs Burse de Merit pentru elevii și studenții de etnie romă”.
Dosarul trebuie să includă: scrisoare de intenție, cerere de participare, copia actului de identitate, confirmarea studiilor, dovada apartenenței la etnia romă (certificat de naștere propriu sau al unui părinte, scrisoare de recomandare de la autoritatea locală, mediator comunitar sau organizație etnoculturală romă acreditată) și acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
Formularul de aplicare este disponibil online, iar regulamentul complet privind acordarea burselor poate fi consultat aici. Această oportunitate oferă tinerilor romi șansa de a-și continua studiile și de a-și dezvolta competențele prin sprijin financiar constant.














