3 septembrie: Armata Națională a Republicii Moldova marchează 34 de ani de la înființare

0
63

 Pe data de 3 septembrie 1991, prin decret prezidențial emis de primul președinte al republicii, Mircea Snegur, au fost înființate Forțele Armate ale Republicii Moldova. 

Conform informațiilor oficiale, cu acest prilej, Ministerul Apărării a pregătit un amplu program de activități comemorative și festive. Pe lângă manifestările oficiale, Ministerul Apărării a pregătit și un eveniment pentru public. Sâmbătă, 6 septembrie, în Parcul „Alunelul” din sectorul Buiucani al Chișinăului, va avea loc o activitate cu genericul „Armata e familia mea”, unde vizitatorii vor putea interacționa cu pacificatori, sportivi, studenți, medici și geniști militari.

 


Articolul precedentDrumul G39 R14 – R19 va fi modernizat, până în toamna anului viitor
Articolul următor„Căldura Casei” din Drochia – un loc unde copiii găsesc sprijin, siguranță și afecțiune / VIDEO
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.