Voluntarii au salubrizat parcul de la Soroca Nouă

0
79
După cum scrie Serviciul de presă al primăriei municipiului Soroca, un grup de voluntari, în frunte cu Dorin Procopii, au salubrizat parcul de la Soroca Nouă.
    Acțiunea de salubrizare s-a desfășurat la inițiativa primarului, Lilia Pilipețchi, care a mulțumit tinerilor pentru efortul depus și cheamă și alți locuitori ai urbei pentru a pune umărul la amenajarea localității, în ajunul sfintelor sărbători de Paști. Ba mai mult, acei care vor decide să răspundă afirmativ la această chemare vor fi asigurați cu transport, pentru evacuarea gunoiului. Pentru aceasta este de-ajuns să sunați na numărul de telefon 023022033. (FOTO: Serviciul de presă al primăriei Soroca)

AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).


Articolul precedentCR Soroca anunță concurs la funcția de șef al IMSP „Centrul de Sănătate” Nimereuca
Articolul următorPrimăria Soroca: În cadrul Programului „Bugetarea participativă” au fost selectate 7 proiecte.
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.