Viața tânărului de 28 de ani, care a suferit în urma unui accident rutier, este în afara pericolului

0
779

Accidentul rutier, care a avut loc recent în cartierul fabricii „Stil”, rămâne o temă de discuții printre soroceni, iar zvonurile cu privire la cine, dintre cei doi participanți la trafic, se face vinovat de cele întâmplate. Noi așteptăm deznodământul oficial, lăsând la o parte zvonurile și supozițiile. 

Astfel, contactat de noi, vice-directorului Spitalului raional din Soroca, Valeriu Bordian ne-a declarat că starea pacientului s-a îmbunătățit și acesta urma să fie transferat din secția de reanimare în secția traumatologie. Domnul Bordian ne-a mai spus că viața tânărului este în afara oricărui pericol.

Vă reamintim că, pe data de 22 martie, lângă restaurantul ”Soroca”,un microbuz de marca „Mercedes”, condus de o femeie s-a tamponat cu un scuter, la ghidonul căruia se afla un tânăr de 28 de ani.

 


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentFALS: Maia Sandu a primit 40 de milioane de dolari de la Banca Mondială pentru a lichida şcolile
Articolul următorConsilierii municipali s-au întrunit în ședință / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.