Cei 50 de beneficiari ai Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoanele Vârstnice „Acasă” din satul Bădiceni, raionul Soroca, vor avea parte de condiții mai bune de trai, după finalizarea lucrărilor de renovare a clădirii. Reparațiile au fost realizate conform standardelor de eficiență energetică, ceea ce înseamnă un confort sporit pentru vârstnici și costuri mai mici pentru încălzirea și întreținerea centrului.
Renovarea face parte din proiectul „Condiții decente de trai prin eficientizarea energetică a clădirilor Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoanele Vârstnice «Acasă» din Bădiceni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Asociația „Casa Speranțelor”, în parteneriat cu Fundația „Soros Moldova”.
Valoarea lucrărilor de renovare este de aproximativ 87 de mii de euro. Prin acest proiect, clădirea centrului a fost izolată termic, fapt care va reduce consumul de energie și cheltuielile de întreținere. În același timp, beneficiarii vor locui într-un spațiu mai confortabil, indiferent de sezon.
Proiectul nu s-a limitat doar la lucrările de construcție. Acesta a inclus și activități dedicate comunității și personalului centrului. A fost organizată o masă rotundă pentru lansarea proiectului, a fost elaborat un plan local de acțiune privind eficiența energetică, iar locuitorii satului Bădiceni au participat la campanii de informare despre consumul responsabil de energie și practicile care pot contribui la reducerea cheltuielilor.
De asemenea, cei 16 angajați ai centrului au participat la instruiri pentru dezvoltarea competențelor profesionale, cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite persoanelor vârstnice. Totodată, prestatorul serviciului social a beneficiat de sprijin pentru adaptarea activității la noile condiții create în urma renovării.
Printre rezultatele proiectului se numără consolidarea colaborării cu Agenția Teritorială de Asistență Socială Nord Est, creșterea nivelului de informare a comunității despre eficiența energetică și modernizarea clădirii centrului, astfel încât aceasta să ofere condiții mai bune pentru beneficiari și angajați.
Proiectul „Condiții decente de trai prin eficientizarea energetică a clădirilor Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoanele vârstnice / Azilul „Acasă” este realizat de AO „Casa Speranțelor”, in parteneriat cu ATAS Nord- Est și Consiliul raional Soroca, cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale”, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”.














