Un bărbat a murit, iar alte două persoane au ajuns la spital după un grav accident rutier

0
1224

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a decedat în urma unui grav accident rutier, produs sâmbătă, 29 iunie.

Accidentul a avut loc pe traseul Soroca – Chișinău, în preajma satului Alexandru cel Bun. Potrivit poliției, au fost implicate două autoturisme, unul de model Peugeot  307, condus de un bărbat originar din municipiul Chișinău și Nissan Qashqai condus de un locuitor al raionului Soroca.

Tragedia s-a produs în jurul orei 19.00.  Automobilul de marcă Peugeot se deplasa în direcția mun. Chișinău. Potrivit lui Victor Leșan, Ofițer Superior Auto de stat, șoferul, care ar fi condus cu viteză excesivă, a ieșit pe contrasens și s-a tamponat frontal cu automobilul de marcă Nissan.

Impactul a fost atât de puternic, încât șoferul Peugeot-ului a decedat. Celălalt șofer a fost transportat la spital cu plagă la picior, iar pasagerul aflat în acest automobil – un copil în vârstă de cinci ani– nu a avut de suferit la prima vedere. Totuși a fost și el dus la spital pentru a fi monitorizat de medici, iar în următoarea zi a fost externat, mai spune poliția.

Concluzia preventivă a oamenilor legii este că vinovat de accident se face șoferul care conducea mașina de marcă Peugeot și care a decedat în urma accidentului. Poliția cercetează toate circumstanțele.


Articolul precedentCutia cu bunuri pentru nou-născuți nu va mai fi oferită, în schimb îndemnizația unică la naștere va fi majorată
Articolul următorCum scăpăm de la înec SA “Regia Apă-Canal” Soroca?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.