Ucraina a exclus Republica Moldova din „lista roșie”

0
101

Începând cu ziua de ieri, Ucraina a actualizat condițiile de intrare în țară pentru străini – Moldova a fost exclusă din lista țărilor cu risc epidemiologic crescut (roșu). Astfel, moldovenii care vor dori să călătorească în Ucraina nu vor mai fi obligați să stea în carantină, autoizolare sau să prezinte rezultatul negativ al testării Covid-19  la intrarea în țara vecină.

Precizăm că, în funcție de situația cazurilor active de Covid-19, statele au fost împărțite în două categorii: cu risc epidemiologic crescut (roșu) și cu risc epidemiologic scăzut (verde). Astfel, persoanele care vin dintr-un stat aflat în categoria verde pot intra pe teritoriul Ucrainei fără a mai fi nevoite să fie amplasați în carantină sau autoizolare sau să prezinte rezultatul negativ al testării Covid-19.

Totodată, tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că aceasta va fi efectuată în decurs de 48 ore (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul, biletul de călătorie cu avionul) și a poliței de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru Covid-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină.

De menționat că persoanele care vin în această țară dintr-un stat aflat în categoria roșie sau care, în ultimele 14 zile, au fost într-o țară din categoria roșie și intenționează să călătorească în Ucraina, vor prezenta la punctul de trecere a rezultatului negativ al testării Covid-19 (prin metoda PCR) efectuat nu mai târziu de 48 ore de la data traversării hotarului. În lipsa testării menționate, aceste persoane vor intra în carantină timp de 14 zile. Alternativ carantinei, există varianta autoizolării la domiciliu, dacă persoana consimte acest lucru prin înscrierea în aplicația Guvernului Ucrainei, “Activ de acasă/Дій вдома”.

În cazul apariției unor situații problematice, cetățenii sunt îndemnați să apeleze la serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina.

 


Articolul precedentPeste 2500 de soroceni și-au ales președintele
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: Caca stream
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.