Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a declarat că, începând cu 1 ianuarie 2023, vor fi acordate subvenții per litru de lapte.
“De exemplu, pentru junci până a intra în procesul de producție, la ovine și caprine. Procesatorii, de asemenea, trebuie să se implice în susținerea și dezvoltarea fermelor. Trebuie să contăm pe materia primă autohtonă, iar procesatorii, să fie interesați ca să dispună de cantitățile și calitatea necesară de lapte. Ne dorim ca acest domeniu să fie sustenabil, să implementăm inovații și să reducem din cheltuieli. Întreprinderile trebuie să aibă o dezvoltare durabilă, iar fermele, să fie legate de procesare și aceste entități să colaboreze. Avem nevoie de un program de optimizare. Pentru consumul intern sunt necesare circa 520 mii tone lapte materie primă. Noi, nici pe departe nu putem asigura cantitatea dată. De aceea, ne-am întâlnit astăzi, ca să discutăm situația creată și împreună să identificăm soluții“, a menționat ministrul.