Soroceanul Ilie Damașcan a marcat 2 goluri în victoria constănțenilor de la Slatina.

0
109

CSM SLATINA – FARUL CONSTANŢA 1-3

Soroceanul Ilie Damașcan a marcat 2 din cele 3 goluri înscrise de constănțeni, în deplasarea de la Slatina. Vă reamintim că, Ilie a venit la Constanța la începutul acestui an după ce fosta sa echipă „Turris” din Turnul Măgurele a abandonat competiția.

 

Stadion: 1 Mai (Slatina – Olt);
Arbitru: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti); Asistenți: Marilena Cătălina Nan (Alexandria) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu); Rezervă: Mihail Sebastian Lăstun (Râmnicu Vâlcea); Observatori: Vasile Marc (Cluj-Napoca) și Adrian Petre (Buzău).

CSM Slatina: Velcu – Bodri, Cotigă, M. Manea, Pisăru – Dorin Toma (cpt.), M. Grigore, Dav. Oprescu, Doman – Deta, I. Stoica
Rezerve: Preduţ – Cr. Preda, A. Stan, C-tin. Radu, Necşulescu, Rogoveanu, Al. Dinu, Iana
Antrenor: Cristian Stănculeţu

Farul: Fara – Băjan, I. Ursu, Antoche (cpt.), D. Panait – Ant. Cruceru, Cărăruș – DAMAȘCAN, Rob. Silaghi, Bîrnoi – Banyoi
Rezerve: Dur-Bozoancă – M. Leca, Liv. Mihai, Carabela, Pelivan, Măzărache, Savu, Vl. Rusu, Greu
Antrenor: Ianis Zicu

Min 90+3 Final de partidă. Farul se impune cu 3-1, fără probleme, în meciul cu CSM Slatina și se menține pe primul loc în Grupa A a play-out-ului Ligii 2
Min 75 Ultimele două schimbări la Slatina. Ies Marian Manea și Marius Grigore, intră Cristian Preda și Abel Stan
Min 75 1-3 Banyoi recuperează o minge la 30 de metri ușor lateral stânga, îi pasează lui Ilie DAMAȘCAN, care pătrunde în fața careului, nu are culoar pentru a trage cu dreptul, își face mingea pentru un șut cu stângul, trage din 12 metri central lângă bara din stânga și reușește a doua sa reușită în acest meci
Min 70 A treia schimbare la Slatina. Iese David Oprescu, intră Constantin Radu
Min 60 O nouă schimbare la CSM Slatina. Iese Ianis Stoica și intră Radu Necșulescu
Min 53 Grigore preia și trage de la circa 25 de metri lateral dreapta pe lângă colțul lung. Fara a lăsat mingea să treacă, apreciind bine direcția
Min 46 Schimbare la Slatina la pauză. Intră Daniel Rogoveanu și iese Rareș Deta
Min 45+1 Ianis Stoica rămâne cu mingea la picior după o gafă colectivă a doi fundași adverși, atacantul șutează în blocaj din 16 metri central, mingea sare înapoi la Doman, care preia în față și trage din 13 metri ușor lateral dreapta de puțin pe lângă vinclul colțului scurt
Min 42 Doman centrează dintr-o lovitură liberă din dreapta, Cotigă se demarcă bine la colțul scurt și deviază cu capul pe bara a doua, unde apare Toma, care pune latul din 2 metri și trimite în plasă. Asistenta Marilena Cătălina Nan anulează golul pe motiv de offside la Toma. Sunt semne mari de întrebare dacă golul a fost anulat corect, fiindcă Antoche pare să fie pe linie cu Toma. Slătinenii n-au protestat însă
Min 35 1-2 Manea pasează înapoi pentru Pisăru, în stânga propriului careu, acesta degajează direct în talpa piciorului lui Silaghi, mingea sar la Andrei Banyoi, care avansează spre poartă și trage din 7 metri lateral dreapta la colțul lung, pe lângă Velcu și aduce din nou Farul în avantaj
♦Min 33 1-1 Bodri primește înapoi, la 25 de metri lateral dreapta, de la Oprescu, centrează pe bara a doua și Cătălin Doman, liber pe linia de 6 metri, reia cu capul și egalează în partea stânga a lui Fara
Min 16 Damașcan profită de o minge care îi ajunge la 14 metri central, șutează, în blocaj însă, dar balonul se îndreaptă înalt către poartă, iar Velcu prinde fără probleme
Min 14 Bîrnoi are o incursiune bună în careu, pe stânga, ajunge în situație bună de finalizare din 6 metri lateral, e drept că e în unghi închis, însă șutează execrabil, aproape luftând. Mingea se dus în plasa laterală
Min 12 Băjan bate peste zid o lovitură liberă de la 30 de metri central, Velcu plonjează în dreapta și parează în lateral, fără mult efort
Min 2 0-1 Incursiune în flancul stâng, Bîrnoi primește și trimite din prima înt-run careu aglomerat, Ilie DAMAȘCAN preia la 7 metri, se întoarce și trimite printre picioarele lui Pisăru și Velcu și înscrie.

SURSA: Pro Sport


Articolul precedentVești bune de pe „frontul” luptei cu COVID-19: doar 380 de cazuri de infectare după 4737 de teste.
Articolul următorMeșterița populară Lidia Manea din satul Rublenița: MILIONARA FĂRĂ… MILIOANE (III)
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.