VIDEO: Societatea civilă și Administrația publică locală – ÎMPREUNĂ PENTRU O VIAȚĂ MAI BUNĂ

0
204

În incinta Centrului pentru Tineret „Dacia” a avut loc ședința ordinară a Coaliției civile din municipiul Soroca, în cadrul căreia în cadrul acestei entități au fost „cooptați” câțiva alți membri Alexandru Cimbriciuc (reprezentanţa Soroca a Uniunii Naţionale a Veteranilor de Război pentru Independenţa și Integritatea Republicii Moldova), Victor Cobăsneanu (ONG Info-Dava și ziarul Observatorul de Nord), Valentina Onică (AO Casa Speranței), Olga Gherghilijiu (Consiliul Unirii Soroca) și activistul civic Marin Fotescu.

La ședința Coaliției au participa și primarul de Soroca, Lilia Pilipețchi, și cei doi viceprimari, Valeriu Ghimpu și Ana Ojog. În cadrul ședinței au fost puse în discuție câteva chestiuni, care vizează viața urbei, în toată complexitatea ei. Astfel, consilierul municipal Ion Babici a prezentat Regulamentul bugetării participative a Consiliului Municipal Soroca, autor al căruia este chiar domnia sa. Printre altele, domnului Babici a pus accentual pe câteva priorități, care ar putea fi examinate și, ulterior, realizate în viață la propunerea societății civile și cu sprijinul Consiliului municipal – aceste priorități țin de infrastructura stradală, amenajarea spațiilor verzi și a zonelor de agrement, infrastructura culturală și turistică, protecția mediului. Modalitatea de depunerea a proiectelor pentru bugetul participative este simplă – 25 de semnături în favoarea cutare sau cutare proiect este de ajuns ca acesta să ajungă pe masa consilierilor care, după o examinarea multilaterală vor da verdictul… Cei prezenți, inclusiv doamna primar, au discutat pe multiple planuri chestiunea cu privire la construcția Stației de epurare. S-a decis ca această chestiune să fie examinată mai pe larg peste două săptămâni, posibil în cadrul unei ședința extraordinare a Coaliției. Totodată Coaliția societății civile din municipiul Soroca a recomandat autorităților publice locale organizarea în luna martie a audierilor publice la subiectul stației de epurare unde să fie prezentate și dezbătute cele două proiecte, venite din partea primăriei și al domnului Alexandru Cimbriciuc… În afară de aceasta, membrii Coaliției civice au susținut în unanimitate  înaintarea candidaturii doamnei Diana Tanas în calitate de membru al Comisiei de evaluare a proiectelor din cadrul primăriei.

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

 


Articolul precedentVIDEO: Tinerii din Soroca vorbesc într-un film despre experiența acumulată la Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA
Articolul următorMaia vrea… Andrei nu poate… Sturza stă la pândă… Dodon râde pe sub „mustăți”
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.