Ședință în dosarul „kuliok” fără declarațiile lui Plahotniuc

0
27

Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, deși a ajuns la ședința de judecată la Curtea Supremă de Justiție, a refuzat să facă declarații în dosarul „Kuliok”, în care este investigat ex-președintele Igor Dodon. Plahotniuc a fost adus forțat la ședință deși, potrivit avocatului său, instanța fusese anunțată cu o zi înainte despre starea sănătății sale, scrie anticoruptie.md.

Potrivit avocatului Lucian Rogac, care îl reprezintă pe Plahotniuc în instanță, acesta a făcut uz de dreptul de a nu depune declarații, având calitate într-o cauză penală. El a specificat că este vorba de o cauză conexă, aflată la etapa de urmărire penală, în care învinuirea i-a fost înaintată în lipsă.

Avocatul Rogac a spus că starea sănătății lui Plahotniuc nu permite escortarea acestuia și că urmează a fi prezentat un certificat în acest sens.

Procurorul Petru Iarmaliuc a declarant că Plahotniuc, împreună cu Iaralov, are calitatea de învinuit pentru corupere activă. El a subliniat că acuzarea a avut suficiente probe la momentul când a transmis cauza în judecată, iar solicitarea lui Plahotniuc în ședința de judecată a fost o chestiune de respectare a procedurii.

La fel, Iarmaliuc a spus că declarațiile făcute de Plahotniuc în 2019 confirmă că acele evenimente au avut loc, iar „Referitor la conținutul acelei pungi se înțelege prin declarațiile, comunicare care a avut loc între ei în incinta sediului PDM”.

În dosarul denumit generic „kuliok” fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, este judecat pentru corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului din surse ilegale. Dosarul a ajuns la CSJ în luna mai 2022, mai multe ședințe au fost amânate, iar completele de judecători – schimbate, inclusiv din cauza cererilor de abținere. Igor Dodon pledează nevinovat.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCurs valutar, 18 februarie 2026: moneda unică europeană s-a scumpit cu un ban, iar dolarul costă cu cinci bani mai ult
Articolul următor„Operațiunea Buletinul”. Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română?
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.