Ședință cu scântei „la raion” / VIDEO

0
698

Astăzi a avut loc ședința ordinară a Consiliului Raional Soroca cu peste 40 de proiecte pe ordinea de zi. Și dacă unele decizii au fost votate fără prea multă vorbă, altele au stârnit nedumerirea unor consilieri și nu au întrunit unanimitatea de voturi.

Printre deciziile votate sunt aprobarea activității centrelor de sănătate, a unor instituții publice, modificarea bugetului raional pentru anul 2025, rezultatele inspectării financiare, repartizarea locuințelor sociale, Strategia de dezvoltare socio – economică a raionului Soroca 2025-2030, organizarea odihnei în sezonul estival 2025 în Instituția Publică Tabăra de odihnă pentru copii „LA DUMBRAVĂ” ș.a.

Amintim că un raport recent al Inspectoratului de Control Financiar de Stat scoate la iveală deficiențe majore în gestionarea banilor publici de către fosta Direcție Asistență Socială și Protecția Familiei a Consiliului Raional Soroca. În perioada 2019–2023, instituția ar fi efectuat plăți nejustificate în valoare de peste 296.000 lei pentru deplasări fără documente justificative, a acordat sporuri salariale fără bază legală și a menținut o evidență contabilă incompletă, punând sub semnul întrebării transparența utilizării fondurilor publice.

Conform raportului oficial, inspectorii au identificat:

  • Plăți de aproape 300.000 lei pentru deplasări ale angajaților, efectuate fără documente justificative și în lipsa aprobării de avans.

  • Sporuri salariale nejustificate, în valoare totală de 185.000 lei, acordate unor angajați, fără ca acestea să fie prevăzute în legislația aplicabilă.

  • Contribuții sociale și prime de asigurare achitate ilegal, însumând peste 52.000 lei.

  • Lipsa documentației privind funcțiile vacante și schemelor de salarizare, aspecte care contravin legislației privind transparența administrativă.

  • Inventarierea soldurilor în casierie nu a fost efectuată, contrar prevederilor legale.

Totodată șapte familii social vulnerabile din municipiul Soroca vor beneficia de apartamente sociale în baza unui proiect de decizie propus pentru ședința de azi. Printre beneficiari se numără familii cu trei sau mai mulți copii, părinți singuri și angajați în sectorul public, toți fără o locuință proprie. Apartamentele sunt repartizate în baza unei selecții, realizate în cadrul a două ședințe ale comisiei special constituite pentru identificarea beneficiarilor eligibili, desfășurate pe 20 martie și 17 aprilie 2025. În total, este vorba despre apartamentele cu numerele 3, 7, 15, 32, 12, 31 și 23, situate în blocurile de locuințe destinate exclusiv păturilor social-economice vulnerabile.

Aleșii raionali au mai decis să organizeze în sezonul estival 2025, două serii de tabere pentru 600 de copii și adolescenți la instituția publică „La Dumbrava”. Potrivit proiectului propus de Direcția Învățământ Soroca, tabăra se va desfășura în două schimburi a câte 10 zile fiecare, după 18 iunie. Vor fi disponibile 600 de locuri, împărțite în mod egal între cele două serii. Prețul integral al unui bilet este de 3500 de lei. Dintre cele 600 de bilete, 150 vor fi compensate integral pentru elevii eligibili, în baza Regulamentului aprobat anterior de Consiliul Raional. Alte 410 bilete vor fi subvenționate în proporție de 80%, iar restul de 40 vor fi oferite contra cost, cu plata integrală de către părinți.

Transmisiunea este difuzată pe platforma euparticip.md de secretariatul Consiliului pentru Participare din raionul Soroca – Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, în cadrul Proiectului ”Facilitarea participării civice în procesul decizional”, implementat cu suportul oferit de către Fundația Est-Europeană din resursele acordate de Biroul de Cooperare al Elvetiei și Suedia.

VEZI ȘI:

Raionul Soroca își trasează viitorul: Strategia de dezvoltare 2025–2030, aprobată oficial

Încă șapte familii din Soroca vor primi apartamente în Casa socială

Nereguli financiare grave: Consiliul Raional Soroca a sesizat Centrul Național Anticorupție

Aproape 600 de copii vor beneficia de tabără gratuită sau compensată la „La Dumbrava” din Soroca


Articolul precedentBărbat încătușat cu mascați pentru că „l-a rugat online” pe Putin să o bombardeze pe Maia Sandu cu o rachetă “Oreșnic” (VIDEO)
Articolul următorEchipa „SterEU” de la LT „Constantin Stere” – câștigătoare a etapei raionale EUROquiz / GALERIE FOTO
Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.