Peste 130 de elevi din întreaga țară au participat la un eveniment de totalizare și schimb de bune practici, organizat în cadrul Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor. Programul a fost implementat de Agenția Națională pentru Tineret, sub egida Ministerului Educației și Cercetării.
La eveniment, elevii au vorbit despre activitățile realizate în școlile lor. Ei au prezentat inițiativele dezvoltate în cadrul programului, dificultățile întâmpinate și soluțiile găsite. Discuțiile s-au axat pe rolul consiliilor elevilor în procesul decizional din instituțiile de învățământ.
Printre participanți s-a numărat și Sabina Toporovscaia, reprezentantă a Consiliului Elevilor din Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca. Ea a fost însoțită de Diana Tanas, profesoară la aceeași instituție. Sabina Toporovscaia a menționat că evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă inspirațională și motivantă, care i-a oferit sentimentul apartenenței la o comunitate unită, ghidată de aceleași valori.

„Evenimentul s-a desfăşurat într-o atmosferă inspirațională și motivantă, care m-a făcut să mă simt parte dintr-o comunitate unită, ghidată de aceleaşi valori. Prezenţa ministrului MEC, Dan Perciun, a oferit evenimentului un plus de importanță și încredere. Apreciez în mod deosebit implicarea coordonatoarei Diana Tanas, datorită căreia am reușit să mă afirm și să prind curaj. A fost o experiență care m-a motivat și mi-a lăsat o impresie foarte frumoasă.” – a spus Sabina.
Programul de Asistență pentru Consolidarea Consiliilor Elevilor a fost implementat în perioada martie-decembrie 2025. În acest timp au fost finanțate 70 de proiecte în 27 de raioane și municipii din țară. Investiția totală a fost de aproximativ 2,2 milioane de lei. Din această sumă, 985 de mii de lei au fost alocați pentru instruiri, iar 1,26 milioane de lei pentru granturi destinate proiectelor.

Proiectele realizate au implicat peste 1.300 de beneficiari direcți. Printre aceștia se numără elevi, coordonatori și reprezentanți ai comunităților școlare.
În perioada următoare, programul va continua. Accentul va fi pus pe valorificarea bunelor practici identificate, consolidarea rețelei consiliilor elevilor și dezvoltarea unor noi mecanisme de sprijin. Scopul este asigurarea sustenabilității și a impactului pe termen lung al structurilor de participare a elevilor în școli.














