Să cânte muzica: STEAUA ESTE CAMPIOANĂ!

0
499

Până când „Steaua” de la Bucureşti mai mult se chinuie decât joacă fotbal şi este bătută pe toate „fronturile”, tizul ei de la Racovăţ a devenit din nou campioană a raionului Soroca. Păstrând proporţiile şi dându-i Cezarului ceea ce-i a Cezarului, mie nu mi se ridică mâna să diminuez cumva din meritul racoviţenilor de a fi cei mai buni. Vorba ceea, campionii sunt campioni, şi la Bucureşti, şi la Racovăţ… Altfel, titlul de campioană a fost câştigat anul acesta la fel de greu ca şi în alţi ani, or cel puţin două adversare le-au suflat serios în ceafă steliştilor. Deloc întâmplător până în ultima etapă nu era clar cum vor fi „repartizate” cele trei locuri de pe podium — toţi trei lideri având şanse, cel puţin teoretice, să-şi adjudece titlul, deşi lucrurile pe teren au fost mai explicite decât se aştepta. Racoviţenii şi elevii lui Valeriu Taşnic au câştigat cu scoruri de hochei şi numai sorocenii s-au făcut de ruşine pierzând la Cremenciug: FC BĂDICENI-FC PRIETENIA AGRO: 0-6, FC STEAUA-FC RULTEHCOM: 5-0; FC FULGER-FC SOROCA: 3-1. FC RUBLENIŢA a stat.
Specialiştii şi diriguitorii jocului cu balonul rotund urmează încă să-şi spună cuvântul şi să analizeze lucrurile „sub lupă”, iar eu îmi voi permite să fac o analiză succintă, „la fierbinte” a campionatului care deja a devenit istorie… Faptul că FC „Steaua” a devenit campioană a raionului nu poate fi considerată o surpriză, ci mai degrabă o legitate. Cel puţin din două puncte de vedere racoviţenii au început competiţia în rolul de favoriţi. În primul rând, spre deosebire de anii din urmă, echipa a avut susţinerea totală a Consiliului local şi, îndeosebi, a primarului Ion Borozan. În al doilea rând, Petru Ciobanu a renunţat la ecusonul de arbitru şi a luat din nou frâiele echipei. Jucătorilor nu le rămânea decât să pună osul la bătaie şi să facă şah-mat adversarii. În realitate însă socoteala de acasă nu prea a coincis cu cea de la târg, racoviţenii fiind nevoiţi să transpire mult pentru a se vedea cu sacii în căruţă. Accidentările în serie şi lipsa mai multor titulari au făcut ca titlul să fie câştigat aproape pe muchie de cuţit, deşi, dacă aruncăm privirea spre golaveraj, „Steaua” a stat bine la toate capitolele.

FC „Prietenia Agro” a fost echipa care, fără îndoială, a avut tot dreptul să viseze cu ochii deschişi la titlu, deoarece încă în sezonul precedent a demonstrat că merită cu prisosinţă locul I. N-a fost să fie şi „punctele de aur” au fost pierdute de elevii antrenorului Valeriu Taşnic chiar în etapa a II-a, când au pierdut acasă în faţa rivalilor din Racovăţ. Ulterior echipa şi-a revenit, demonstrând poate cel mai frumos joc din campionat, dar a fost prea târziu. Cu siguranţă însă, viitorul aparţine acestei frumoase echipe, care este susţinută foarte mult de administraţia SRL „Prietenia Agro”, în persoana domnului Alexei Florea, şi de administraţiile carierelor de piatră şi nisip din teritoriu, dar şi de agentul economic Eugen Verbiţchi. Dacă echipa îşi păstrează actuala componenţă, în campionatul viitor sărbătoarea ar putea veni pe deplin meritat şi pe uliţa celor de la „Prietenia Agro”.

FC Rudi a fost dezamăgirea competiţiei şi, în mod normal, ultimul loc îi aparţine. Nu ştiu dacă acesta a fost „cântecul de lebădă” al formaţiei din Rudi, dar ar fi bine ca diriguitorii fotbalului din sat să revină la sentimente mai bune şi să revină acolo de unde a plecat nu în cel mai onorabil mod.

FC „Soroca” mereu este în frunte şi acest lucru se datorează experienţei fotbaliştilor care au trecut prin „ciur şi dârmon”, dar şi susţinerii venite din partea unui mare împătimit al fotbalului cu numele de Radu Ghilas (a face diferenţa dintre Radu Ghlias — preşedintele Asociaţiei raionale de fotbal şi Radu Ghilas — cel mai împătimit microbist al echipei sorocene). Cu părere de rău, echipa şchioapătă în continuare la capitolul „disciplină”, iar faptul că la ultimul meci s-a prezentat într-o formulă mai mult decât „inedită” vorbeşte de la sine. Altfel, locul III ocupat în acest an poate fi considerat unul bun, or, din punct de vedere obiectiv, putea fi şi mai rău.

FC „Rultehcom” din anul acesta şi „Rultehcom” din anul trecut sunt două echipe, iar comparaţia nu este în folosul componenţei din această ediţie de campionat. Este greu de intuit de ce sunt legate anumite „metamorfoze” cu semnul minus, dar faptul că echipa s-a transformat dintr-o „nucă tare” într-o echipă „de pluton” este incontestabil. Regretabil acest lucru, dacă ţinem cont şi de faptul că primăria locală a investiți serios nu doar în jucători, dar şi în stadionul care este unul din cele mai cochete din raion… FC „BădicenI” putea fi, cu siguranţă, echipa-surpriză a campionatului, dar meciurile bune au alternat cu meciuri mai puţin bune, ca să nu le zic foarte proste, şi acest lucru trebuie să fie o temă de discuţie pentru fotbalişti, antrenori, microbişti şi acei care susţin echipa… FC „Fulger” merită tot respectul pentru faptul că este una din cele mai disciplinate şi cele mai „autohtone” echipe din campionat. Chiar dacă rezultatele se lasă aşteptate, putem afirma că eforturile primarului Anatol Pânzaru nu au fost în zadar şi că în anii viitori această echipă va avea de spus un cuvânt tare. Faptul că în ultima etapă fotbaliştii din Cremenciug au bătut „măr” medaliata cu bronz vorbeşte de la sine… În ciuda faptului că FC „Rubleniţa” a ocupat locul şapte (nu ultimul, cum s-ar părea la prima vedere), elevii lui Ilie Manea au demonstrat în repetate rânduri că sunt o echipă de viitor şi că un sat frumos şi bogat ca Rubleniţa merită să rămână pe harta fotbalistică a raionului. Important este că administraţia locală este gata să ajute antrenorul şi fotbaliştii în marea lor dorinţă de a face performanţă. Multe meciuri au fost pierdute la limită, din cauza lipsei de experienţă, dar aproape întotdeauna jocul echipei a fost unul de calitate. Astfel, locul din clasament este amăgitor şi fotbaliştii din Rubliovca, pardon, Rubleniţa, au meritat o soartă mai bună… FC Rudi a fost dezamăgirea competiţiei şi, în mod normal, ultimul loc îi aparţine. Nu ştiu dacă acesta a fost „cântecul de lebădă” al formaţiei din Rudi, dar ar fi bine ca diriguitorii fotbalului din sat să revină la sentimente mai bune şi să revină acolo de unde a plecat nu în cel mai onorabil mod.

Acesta a fost campionatul, acesta au fost concluziile mele. Dacă am greşit cu ceva să am iertare, iar dacă am şi eu măcar un dram de adevăr vă mulţumesc pentru înţelegere şi ascultare.

Dan AOLEI


Articolul precedentTransnistria — asul din mâneca lui Dodon
Articolul următorAflă cum va fi vremea duminică, de Festivalul Național al Mărului
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.