Cablul electric submarin ce urmează să lege Azerbaidjan și Georgia de România, pe sub Marea Neagră, va aduce energie electrică la prețuri accesibile în regiune, de care va putea beneficia și Republica Moldova. Subiectul a fost discutat la întrevederea dintre ministrul Energiei, Victor Parlicov cu ambasadorul Georgiei în Republica Moldova, Levan Diasamidze, scrie moldpres.md
Cooperarea din sectorul energetic cu partea georgiană urmează să fie dezvoltată în cadrul Comisiei interguvernamentale moldo-georgiene de colaborare economică, care se va reuni pe data de 23-24 mai.