Paștele în siguranță: pompierii din Soroca vin cu recomandări pentru credincioși

0
47

În ajunul Sărbătorilor Pascale, când mii de credincioși se îndreaptă spre biserici pentru a celebra Învierea Domnului, salvatorii din Soroca atrag atenția asupra riscurilor de incendiu și vin cu un set de recomandări menite să prevină incidentele și să asigure desfășurarea slujbelor în siguranță.

Sfintele Sărbători Pascale aduc, an de an, în casele creștinilor bucuria Învierii Mântuitorului. În această perioadă, lăcașurile de cult din municipiul și raionul Soroca devin neîncăpătoare, iar participarea numeroasă a credincioșilor la slujbele religioase presupune și un risc sporit, în special în ceea ce privește izbucnirea incendiilor.

În acest context, Serviciul prevenție al Direcției Situații Excepționale mun. Soroca îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, pentru ca aceste momente de apropiere spirituală să fie trăite în liniște și siguranță.

Printre principalele recomandări se numără limitarea accesului credincioșilor în interiorul bisericilor în funcție de capacitatea acestora, precum și menținerea ușilor de acces și evacuare deschise pe durata slujbelor. În cazul unui număr mare de participanți, se recomandă desfășurarea slujbelor în aer liber, pentru a evita aglomerația și riscurile asociate.

Șeful adjunct al DSE Soroca, locotenent-colonel al s/intern, Eugeniu Doga, a subliniat importanța respectării acestor reguli pentru prevenirea incidentelor în perioada sărbătorilor. Un accent deosebit este pus și pe utilizarea responsabilă a lumânărilor. Aprinderea și amplasarea acestora trebuie realizate exclusiv în locuri special amenajate, la distanță sigură de materiale combustibile. Totodată, lumânările trebuie stinse la finalul activităților, iar resturile evacuate în locuri sigure.

Autoritățile mai atrag atenția asupra modului de parcare a autoturismelor, care nu trebuie să blocheze accesul autospecialelor de intervenție. De asemenea, este esențială verificarea instalațiilor electrice și a sistemelor de încălzire, precum și dotarea lăcașurilor de cult cu mijloace de primă intervenție funcționale.

În situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112. 


Articolul precedentDe ce Vinerea Mare este cea mai tăcută zi din calendarul creștin
Articolul următorSeceta ar putea grăbi apariția bacteriilor rezistente la antibiotice: un nou studiu trage un semnal de alarmă
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.