Oraşul Soroca fără viceprimari noi

0
64
De la starea de azi până la cea din caricatură, mai este doar un mic pas...

De la starea de azi până la cea din caricatură, mai este doar un mic pas…  Adaptare după caricatura lui William Elias Papas

În campania electorală pentru alegerile locale politicienii noştri multicolori ne promiteau marea şi sarea, doar ca să-i votăm. Cu toţii spuneau într-un glas că interesul oraşului va fi mai presus decât interesele partinice sau personale. Dar la mai bine de cinci luni de la petrecerea alegerilor, primarul Victor Său şi consilierii nu pot ajunge la un numitor comun în privinţa alegerii viceprimarilor şi fac ping-pong în acuzaţii reciproce.

Deşi aleşii au schimbat organigrama şi au mai adăugat un post de viceprimar la cele două deja existente, deocamdată încă mai activează vechii viceprimari — Feodosie Bordian şi Mihail Grabciuc. “Problemele sunt din partea unor fracţiuni care boicotează activitatea primarului”, ne-a răspuns Victor Său la întrebarea despre cauza nealegerii noilor viceprimari. “Oraşul are viceprimarii care i-am preluat de la conducerea precedentă. Pe data de 10 decembrie voi pune pe ordinea de zi examinarea proiectului de decizie de a-i elibera din funcţie ca să fie locurile vacante şi pe urmă voi veni către consiliu cu propunerea de a alege următorii viceprimari ai oraşului Soroca”, afirmă primarul oraşului. Am încercat să aflu şi opinia preşedinţilor fracţiunilor şi a unor consilieri din Consiliul orăşenesc, ca să-mi spună părerea lor unde este ” buba”. Iurie Todirean, preşedintele fracţiunii PN, arată cu degetul spre primărie. “Pricina este foarte simplă, domnul primar nu vrea să conlucreze cu toate fracţiunile politice din Consiliul orăşenesc şi nu a dus nici o discuţie în privinţa candidaturilor viceprimarilor. Eu ca preşedinte al fracţiunii nu am fost invitat nici la o dezbatere şi nici la o discuţie ca să ştim măcar care-s candidaţii. Primarul merge pe formula că eu sunt “царь” şi “бог” şi mai mult nu mă interesează părerea nimănui”, spune Iurie Todirean. Albert Malîş, preşedintele fracţiunii PCRM în Consiliul orăşenesc, afirmă că am ajuns în aşa situaţie din vina unor partide. “Eu cred că din cauza crizei politice şi financiare din ţara noastră, problema rezidă în anumite formaţiuni politice care au ajuns pentru prima dată în consiliu şi parlament. Vorbesc de “Partidul Nostru” şi de “Partidul Socialiştilor”, cu părere de rău, ceea ce se întâmplă în Consiliul orăşenesc Soroca are loc peste tot. La alianţa acestor două partide s-au alăturat candidatul independent Boris Onică, democratul Vadim Sîrghi şi Maxim Melnic de la partidul lui Leancă. Trebuie să înţelegem că primarul a fost ales de orăşeni, de aceea este complicat să găsim motivul de ce nu se doreşte conlucrarea cu actualul primar. Posibil, sunt unele ambiţii personale. Mandatul viceprimarilor s-a încheiat, şi consilierii sunt obligaţi să-i demită şi să aleagă alţii, fie şi pe actualii viceprimari, aşa spune legea”, crede Albert Malîş. Vasile Baş, preşedintele fracţiunii PLDM în Consiliul orăşenesc, susţine ipoteza primarului. “Primarul a propus trei noi viceprimari, dar socialiştii cu partidul lui Renato Usatîi, cu Boris Onică şi Vadim Sîrghi nu vor să voteze. Nu le plac candidaturile, dar altele nu propun. Victor Său le-a zis să vină cu propuneri concrete, dar ei nu doresc să propună sau nu doresc stabilitate în oraş”, opinează Vasile Baş. Candidatul independent Boris Onică aruncă “mingea pe terenul” primăriei. “Eu am scris despre aceasta anterior în “Observatorul de Nord”, problema este că nu sunt pregătite întrebările cum trebuie de către primărie”, accentuează fără înconjur Boris Onică. Şi Vadim Sîrghi, consilier PD, consideră că primarul nu a respectat procedura legală de înaintare a viceprimarilor. “Conform legislaţiei, orice material trebuie să aibă aviz de la comisia de specialitate, dar până în ziua de astăzi vă pot dovedi oficial cu documente că nu au fost propuşi candidaţii la viceprimari. Ca materialul să ajungă în Consiliul orăşenesc, el trebuie să aibă aviz, dar cum poate să aibă aviz dacă la comisie nu a fost expus nici un nume a vreunui viceprimar. Primarul trebuie să propună persoane concrete”, crede Vadim Sîrghi. Am încercat să aflu şi opinia lui Vasile Cojocari, preşedintele fracţiunii PSRM, dar acesta avea telefonul deconectat.

I-am solicitat lui Victor Său să-mi confirme dacă sunt corecte numele viceprimarilor ce se vehiculează prin culise şi anume că ar fi vorba de Stela Zabrian, actual secretar interimar al Consiliului raional, Mihail Grabciuc, viceprimar în funcţie al oraşului, şi Elena Focşa, șefa Secţiei economie a Consiliului raional. “Iniţial aceste persoane şi sunt, mi-a confirmat primarul. Dar se mai negociază cu fracţiunile, aducem la cunoştinţă care sunt capacităţile acestor persoane şi care vor fi beneficiile pentru administraţia locală şi locuitorii oraşului Soroca. Sunt profesionişti, au experienţă în administraţia locală, inclusiv în atragerea investiţiilor extrabugetare”, îşi apreciază candidaţii Victor Său.

Dacă se va merge în continuare pe formula nici mie şi nici ţie, am putea rămâne într-o aşa situaţie mult şi bine, iar prevalarea bădărăniei asupra negocierilor politice civilizate nu a dus și nici nu duce la nimic bun.


Articolul precedentAmbasadorul SUA la Chișinău: Moldova are o Angela Merkel, trebuie doar să o găsiți
Articolul următorDreptul la replică:
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.