Un motociclist beat oprit la Holoșnița: amenda de șapte ori mai mare ca prețul motocicletei

0
265
fotografie simbol

Un bărbat a fost condamnat la o amendă de peste 112 mii de lei după ce a fost depistat conducând o motocicletă neînmatriculată, fără permis de conducere și în stare de ebrietate alcoolică, într-o localitate din raionul Soroca. Decizia a fost pronunțată la 17 decembrie 2025 de Judecătoria Soroca.

Potrivit sentinței instanței, incidentul a avut loc la 18 octombrie 2025, în jurul orei 22:30, în satul Holoșnița din raionul Soroca. Conducătorul unei motociclete de model „Wolf Motor”, fără număr de înmatriculare, a fost stopat de angajații Inspectoratului de Poliție Soroca în timp ce se deplasa pe drumurile publice.

Polițiștii au constatat că acesta nu deținea permis de conducere și că motocicleta nu era echipată corespunzător. În timpul verificărilor, agenții au simțit un miros puternic de alcool, iar bărbatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice.

Șoferul a acceptat testarea cu aparatul „Drager”, rezultatul indicând 0,63 mg/l alcool în aerul expirat, valoare care depășește limita prevăzută de lege. Acesta a fost de acord atât cu procedura de testare, cât și cu rezultatul obținut, semnând documentele aferente.

Motocicleta a fost ridicată de la fața locului și transportată la parcarea specială din municipiul Soroca. Ulterior, faptele au fost documentate prin mai multe procese-verbale, declarații ale martorilor – angajați ai poliției – și mijloace materiale de probă.

În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut integral vina și a solicitat ca examinarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecătorii au reținut această atitudine drept circumstanță atenuantă, nefiind stabilite circumstanțe agravante.

Instanța a constatat că faptele întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de articolul 264¹ alineatul (5) din Codul penal, care sancționează conducerea mijlocului de transport de către o persoană fără permis, aflată în stare de ebrietate alcoolică.

Prin urmare, a fost aplicată o amendă de 2.250 unități convenționale, echivalentul a 112.500 de lei. Totodată, inculpatului i s-a explicat că poate achita jumătate din sumă dacă plata este efectuată în termen de trei zile lucrătoare de la rămânerea definitivă a sentinței. Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.


Articolul precedentA fost lansată licitația pentru construcția centralelor eoliene cu capacitatea de 170 MW, însoțite de baterii de stocare a energiei
Articolul următor„Buy Diaspora” – un program dedicat antreprenorilor moldoveni din străinătate
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.