Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea discuțiilor publice privind elaborarea noului Program național pentru susținerea populației de etnie romă pentru perioada 2027–2030. În cadrul primei ședințe organizate de MEC au fost analizate propunerile și direcțiile strategice ale Programului. La discuții au participat reprezentanți ai autorităților administrației publice centrale și locale, instituțiilor naționale pentru drepturile omului, organizațiilor internaționale și neguvernamentale, reprezentanților comunității rome, precum și a mediatorilor comunitari.
Participanții au evaluat rezultatele și lecțiile învățate din implementarea programelor anterioare și s-au pronunțat pentru elaborarea unui nou document strategic, aliniat standardelor europene și angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova în domeniul protecției minorităților naționale și a incluziunii sociale. „Printre măsurile bine țintite ne propunem introducerea posibilității studierii limbii romani pentru elevii romi, astfel încât aceștia să-și poată învăța și valorifica limba maternă, consolidându-și identitatea culturală și etnică”, a afirmat Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC.
Documentul va include, de asemenea, măsuri pentru prevenirea abandonului școlar, creșterea participării la educația timpurie, dezvoltarea programelor de tip „Școală după școală”, acordarea locurilor bugetare și burselor pentru elevii și studenții romi, precum și formarea continuă a cadrelor didactice în domeniul educației interculturale.
În domeniile sănătății, ocupării forței de muncă și incluziunii sociale, Programul va prevedea facilitarea accesului la servicii medicale și acțiuni de informare privind prevenția, măsuri de formare profesională și integrare pe piața muncii a tinerilor romi, precum și intervenții orientate spre reducerea vulnerabilităților și consolidarea sprijinului comunitar.
Totodată, în domeniul combaterii discriminării vor fi consolidate mecanismele de prevenire a faptelor discriminatorii și vor fi susținute acțiuni de promovare a identității și patrimoniului cultural rom. Vor fi prevăzute și măsuri pentru susținerea persoanelor rome migrante și a refugiaților romi din Ucraina, pentru prevenirea traficului de ființe umane.
Ministerul Educației și Cercetării încurajează toate instituțiile și organizațiile interesate să participe activ la procesul de consultare a noului Program care să răspundă realităților din teritoriu și nevoilor comunității rome.














